Știrea inițială, 17:27:

Mișcări-surpriză pe scena politică în ajun de alegerile prezidențiale. După ce acum câteva luni au părăsit Partidul Democrat și au participat la crearea formațiunii Pro Moldova, trei deputați din acest grup anunță că pleacă și de aici. Este vorba despre Sergiu Sârbu, Grigore Repeșciuc și Eleonora Graur.

Primul care și-a anunțat plecarea a fost Sergiu Sârbu. Acesta a spus că motivele pentru care a decis să se retragă din Pro Moldova sunt „de ordin personal și profesional” și a adăugat că va activa în continuare ca deputat neafiliat.

„Nu întotdeauna în viață merge exact conform planului stabilit iar uneori, pentru a merge înainte suntem puși în situația de a face un pas înapoi. Cel mai important este ca scopul final să fie cel stabilit și chiar dacă pe mai multe căi sunt sigur că va fi atins. De astăzi mă retrag din grupul parlamentar Pro Moldova”, a anunțat Sârbu pe Facebook.

La scurt timp a urmat anunțul lui Grigore Repeșciuc.

Stimați prieteni, colegi, frați de idei și planuri. Vin cu un anunț important și asumat și declar că am decis să părăsesc grupul parlamentar PRO MOLDOVA, iar în continuare voi activa ca deputat neafiliat. Tot ce am făcut, ce avem în gând să facem împreună cu susținătorii mei și în binele alegătorilor, rămâne în vigoare”, a scris Repeșciuc.

.

repeșciucrepeșciuc

A treia și-a anunțat plecarea Eleonora Graur.

Astăzi, mă retrag din grupul parlamentar PRO MOLDOVA. Am decis că voi reprezenta în continuare interesele cetățenilor, doar în calitate de deputat independent, neafiliat nici unui partid politic. Motive sunt multe și nu cred că acum e necesar să fie enumerate. Îmi exprim regretul și pentru faptul că ostaticul acestei situații jenante a devenit dl Andrian Candu, un politician talentat, care sincer dorește să construiască un partid european și modern, dar nu totul depinde de Dumnealui”, a declarat deputata.

Liderul partidului, Andrian Candu, nu a răspuns la telefon pentru a oferi o reacție, însă Pro Moldova a emis o scurtă declarație.

„PRO MOLDOVA este un partid tânăr, de opoziție și al oamenilor liberi. Liberi să vină în echipă, asumându-și riscuri și critici, dar și liberi să se retragă atunci când nu mai sunt PRO MOLDOVA. În procesul de edificare a formațiunii s-ar putea să mai pierdem colegi, însă, cu siguranță, vom lega noi prietenii și membri loiali ideilor pe care le promovăm. Am luat act de decizia colegilor, sperăm că se vor regăsi în noua formulă așa cum și-au dorit. Poziția noastră rămâne cea dintotdeauna – Dodon trebuie să plece”, a comentat grupul parlamentar.