image
Sursa foto: libertatea.ro

O femeie din Republica Moldova a fost ucisă în Spania de propriul fiu

Polițiștii din Spania au arestat, vineri, un tânăr de 21 de ani care și-a ucis mama cu un cuțit, după o ceartă aprinsă, informează abc.es, citată de Libertatea.ro.

Femeia avea 45 de ani, este originară din Republica Moldova și are cetățenie română.

Crima a avut loc în locuința familiei, aflată pe bulevardul Barcelona din orașul Vinaròs, Castellón. Conform autorităților spaniole, femeia a murit după ce a fost înjunghiată în piept. Aceasta a fost găsită câteva minute mai târziu de celălalt fiu al său, în vârstă de 19 ani, care a sunat imediat la poliție.

Când oamenii legii au sosit la fața locului, trupul femeii se afla pe podeaua uneia dintre camere, într-o baltă de sânge. Medicii de pe ambulanţă au încercat să o readucă la viaţă pe victimă, însă fără succes.

La câteva ore de la comiterea crimei, autorul, care fugise de la locul faptei, a fost arestat. Tânărul nu are antecedente penale, dar acum va trebui să răspundă în faţa legii într-un caz de violență domestică, fiind acuzat de uciderea mamei sale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: