Coliere din perle, rochii în carouri, costume în dungi şi pălării de paie vor îmbrăca manechinele plasate în încăperile restaurantului The Inn at Little Washington şi care vor introduce clienţii în atmosfera anilor 1940.

„Când a trebuit să rezolvăm problema distanţării sociale şi să reducem jumătate din capacitatea de primire, soluţia ni s-a părut evidentă - completarea (sălii) cu manechine îmbrăcate la patru ace'', a explicat prin e-mail pentru AFP Patrick O'Connell, proprietarul acestui stabiliment situat în statul Virginia, la o distanţă de două ore de capitala Statelor Unite.

„În acest fel, va exista suficient spaţiu între clienţii adevăraţi, va face oamenii să zâmbească şi le va oferi şansa să-şi facă fotografii amuzante'', a adăugat acesta.

Începând cu 29 mai, norocoşii gurmanzi se vor putea bucura din nou de meniurile de 248 de dolari din acest restaurant, unul dintre cele 14 care deţin trei stele Michelin din Statele Unite.

The Inn at Little Washington a realizat această scenografie în colaborare cu alte afaceri locale, care s-au ocupat de costumele şi machiajul manechinelor instalate la mesele care trebuie să rămână vacante.

''În acest moment, avem cu toţii dorinţa de a ne reuni şi de a ne întâlni cu alte persoane. Nu trebuie neapărat să fie persoane reale'', a subliniat în glumă O'Connell.

„Mi-au plăcut întotdeauna manechinele'', a explicat acesta. ''Nu se plâng niciodată''.