image
Sursa foto: Profimedia

Acum 7 ani lucra într-un magazin de jucării, iar acum este prezent în Qatar. Povestea fotbalistului de la Cupa Mondială

Un fotbalist convocat în naționala Poloniei pentru Cupa Mondială din Qatar nici nu se gândea că ar putea lua parte la o astfel de competiție în urmă cu opt ani.

Matty Cash (25 de ani) evoluează în Premier League pentru Aston Villa, este născut în Anglia, dar va reprezenta naționala Poloniei la Cupa Mondială din Qatar, după ce a obținut cetățenia anul trecut.

Fundașul dreapta nici nu visa în urmă cu opt ani că va ajunge să performeze la un asemenea nivel în fotbal. În 2014, Matty Cash era angajat ca lucrător comercial la un magazin de haine, unde îi îndruma pe clienți și punea etichete pe articolele de îmbrăcăminte.

Apoi s-a angajat la un magazin de jucării, iar în anul 2016 norocul i-a surâs și a semnat primul contract cu cei de la Nottingham Forest. Până atunci, Matty Cash s-a pregătit la Academia de Fotbal Buckinghamshire, notează Sport Bible.

”Dacă mă gândeam că o să devin fotbalist profesionist în acele momente? Nici vorbă. Nicio șansă. Desigur că îmi doream să reușesc, dar eram abia la liceu.

Cred că cel mai bun sfat pentru cei care s-au regăsit într-o situație similară cu a mea este să continui să muncești din greu. Lucrurile se schimbă atât de des în fotbal.

Sunt foarte multe oportunități. După părerea mea, dacă ești suficient de bun, vei mai primi încă o șansă”, a mai precizat fotbalistul, pentru sursa citată.

Matty Cash a ajuns la Aston Villa de la Nottingham Forest în toamna anului 2020, pentru 15.75 milioane de euro.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: