image
Sursa foto: omg.md

Televiziunii publice găgăuze i s-a INTERZIS să reflecte accidentul în care au fost răniți oameni duși forțat la mitingul PD

Jurnaliștilor de la postul public de televiziune din UTA Găgăuzia li s-a interzis să difuzeze vreo știre despre accidentul din 21 octombrie, între două microbuze, în care au fost mai mulți de locuitori din regiune, obligați să meargă la mitingul PD.

Accidentul rutier în care au fost răniți mai mulți locuitori ai Găgăuziei, duși organizat la mitingul din Chișinău al Partidului Democrat, a fost ignorat în totalitate de televiziunea publică din UTA Găgăuzia - GRT.

Surse din echipa editorială a companiei au declarat pentru gagauzinfo.md că administrația GRT „a pus tabu” pe această temă.

„Am fost abordați de rudele celor implicați în accident, care vroiau să ne povestească despre cum rudele lor, care lucrează în serviciul gaze și la ambulanță, au fost forțate să meargă la acest miting sub amenințarea concedierii. Iar după accident, șefii lor le-au cerut să nu vorbească despre incident. În ciuda amenințărilor, oamenii erau gata să vorbească”, a spus sursa.

Potrivit acesteia, Consiliul de Supraveghere este cel care a interzis informarea publicului cu privire la accident. Președintele Consiliului, Igor Yanak, adjunctul său Ivan Terzi și alți membri ai Adunării Populare sunt membri activi ai formațiunii „Noua Găgăuzie”, o sucursală pe deplin afiliată a PD în Găgăuzia, mai notează portalul citat.

Amintim că duminică, 21 octombrie, două microbuze pline cu oameni care se îndreptau din Comrat la Chișinău, pentru a participa la mitingul PD, s-au ciocnit violent. Impactul a avut loc în satul Ciucur-Mingir, raionul Cimișlia. În urma accidentului, 30 de persoane au fost duse la spitalul din Comrat cu diferite traumatisme, dintre acestea 11 fiind spitalizate cu leziuni de diferite grade de severitate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: