image
Sursa foto: click.ro

Cum îți influențează zodia schimbările de dispoziție

Starea de spirit ne afectează comportamentul, iar unii dintre noi suntem mai sensibili decât alții.Relațiile oamenilor capricioși pot fi afectate de stările acestora. Unii nu înțeleg când îi rănesc pe cei din jur sau de ce este nevoie să lucreze la anumite comportamente toxice ori negative pe care le perpetuează.

Relațiile oamenilor capricioși pot fi afectate de stările acestora. Unii nu înțeleg când îi rănesc pe cei din jur neintenționat sau de ce este nevoie să lucreze la anumite comportamente toxice ori negative pe care le perpetuează.

Berbec

Din moment ce ești puțin dominantă, îți pierzi adesea calmul și controlul. Motiv pentru care ajungi mereu în mijlocul conflictelor. Trebuie să îți exersezi mai mult răbdarea și să înveți să acorzi mai mult spațiu și celorlalți.

Taur

Îți trăiești mereu viața între extreme. Ori ești super calmă, ori incredibil de aspră. Ai tendința de a te supăra repede și, uneori, în chestiuni minore. Încearcă să ai mai multă răbdare cu cei din jur.

Gemeni

Ești destul de imprevizibilă, dar te adaptezi repede la mediile în continuă schimbare. Atunci când reacționezi, preferi să îți folosești mintea în loc să-ți asculți inima. De multe ori tânjești să ai spațiul personal necesar pentru a avea mai mult timp de gândire asupra chestiunilor delicate.

Rac

Racii sunt destul de vulnerabili și ușor de rănit. Uneori, poți avea nevoie să te retragi în sine pentru a face față propriilor schimbări de dispoziție.

Leu

Nu te sfiești să preiei roluri de conducere, însă devii dificilă atunci când lucrurile nu merg așa cum ți-ai dori. Atunci când se întâmplă asta, ai tendința de a nu mai returna apelurile prietenilor și de a te retrage acasă, în locul în care te simți cel mai în siguranță.

Fecioară

Deși ești cel mai aspru critic al tău, te iriți extrem de tare atunci când cineva din jur își exprimă o părere negativă despre tine. Ca răspuns, vei încerca să te răscumperi însă vei ajunge să te frustrezi și mai tare. Nu mai acorda atât de multă atenție părerilor celor din jur.

Balanță

Îți place să faci pe plac oamenilor apropiați. Însă cea mai nesemnificativă critică îți transformă complet starea de spirit și te va face să acționezi într-un mod irațional. Concentrează-te mai mult asupra ta, și nu asupra celorlalți.

Scorpion

Iei lucrurile mult prea în serios și ești pasionată de ceea ce faci. Cum îți influențează zodia schimbările de dispoziție? Acorzi multă importanță modului în care te comporți. Această atitudine te afectează totuși în situațiile ostile sau disperate. Nu mai analiza totul atât de obsesiv și fii mai degajată.

Săgetător

Ai un suflet de aur și încerci să fii cea mai bună variantă a ta în fiecare situație. Îți este greu să îți exprimi emoțiile și din cauza aceasta suferi mereu în tăcere. Învață să îți comunici mai mult emoțiile prin care treci.

Capricorn

Capricornul are mare încredere în alți oameni și crede în reciprocitate. Atunci când încrederea lor este însă înșelată ei devin brutali și furioși.

Vărsător

Îți trăiești viața după propriile reguli, iar acest lucru te face puțin imprevizibil. Este greu uneori să te înțelegi cu cei din jur din cauza aceasta. Când moralul tău este scăzut, ai grijă să îți exprimi acest lucru, poate chiar să exagerezi cu asta.

Pești

Peștii sunt generoși și sinceri. Îți urmezi mereu intuiția atunci când vine vorba de conflicte, iar uneori se poate să te simți depășită de situație.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: