image
Sursa foto: Getty Images

Alertă la Madrid! Jucătorii Realului, plasaţi în carantină

După Serie A, o altă competiţie importantă se suspendă din cauza epidemiei de coronavirus. Oficialii La Liga au anunţat că meciurile programate în următoarele două zile în prima ligă din Spania nu vor mai avea loc.

Totul din cauza unui baschetbalist de la Real Madrid, care a fost depistat pozitiv cu virusul COVID-19. Astfel, baza de pregătire a clubului a fost închisă, iar sportivii echipelor de fotbal şi de baschet au fost plasaţi în carantină.

În aceste condiţii, meciul care fusese programat iniţial vineri dintre Real Madrid şi Eibar a fost amânat, iar acum oficialii La Liga urmează să anunţe ce se va întâmpla şi cu celelalte partide ale etapei.

Şcolile şi universităţile din regiunea Madrid au fost închise începând de miercuri, timp de două săptămâni, ca măsură de precauţie împotriva noului coronavirus, a anunţat luni ministrul Sănătăţii, pe fondul creşterii numărului de infecţii în Spania, transmite Reuters.

Potrivit datelor oficiale, în Spania au murit 28 de persoane din cauza noului virus. Numărul total al cazurilor de infectare cu coronavirus din Spania este de 1.204, cu mult sub cel din Italia.

Premierul Pedro Sanchez a declarat luni, fără să ofere detalii, că guvernul pregăteşte planuri pentru atenuarea impactului virusului asupra economiei spaniole.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: