image
Sursa foto: jurnal.md

Iresponsabilitate totală: Unii moldoveni apelează 112 și spun că au COVID-19 doar ca ambulanța să ajungă mai repede la ei

Moldovenii continuă să facă glume pe seama pandemiei de coronavirus și a situației epidemiologice din țară, apelând 112 și invocând că au simptome de coronavirus pentru ca ambulanța să ajungă mai repede la ei. Doar pe parcursul zilei de ieri au fost înregistrate 2307 de solicitări ale ambulanțelor.

„Foarte mulți dintre cei care apelează, cunoscând că există codul pentru apelurile atunci când există cazuri suspecte de infecție cu Covid. Oamenii sunt ingenioși și atunci când apelează 112 menționază că sunt printre suspecți sau chiar infectați cu coronavirus”, spune Viorica Dumbrăveanu.

Astfel, ambulanța vine în mod prioritar, medicii echipați cu costume speciale, iar la destinație se depistează că persoana are tensiune ridicată.

„Pe lângă acest regim prioritar există și rigorile de protecție individuală pentru echipajul ambulanțelor. Medicii se echipează iar la destinație oamenii invocă că au tensiune sau alte probleme. Este lipsă de responsabilitate pentru că fiecare medic este de valoare în aceste momente”, spune Dumbrăveanu.

Aceasta a venit cu un apel către cetățenii Republicii Moldova: „Ajutați-ne să vă salvăm. Ajutați medicii prin responsabilitate, și prin respectarea acelor îndrumări care vin de la medici.

Din cele 2307 de solicitări înregistrate în ultimele 24 de ore, 71 de pacienți au fost internați cu simptome suspecte de coronavirus.

Persoana care provoacă răspândirea bolii epidemice riscă amendă în mărime de până la 50 de mii de lei sau până la trei ani de închisoare.

Pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire sau combatere a bolilor epidemice amenda este în mărime de până 25 de mii de lei pentru persoanele fizice și până la 75 de mii de lei pentru persoanele juridice. 25 de mii de lei amendă riscă și persoanele care prezintă informații false sau incomplete sau care refuză să completeze fișa epidemiologică.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: