image
Sursa foto: jurnal.md

O femeie din Cotiujeni, mamă a patru copii, a murit pe patul de spital, după ce a fost bătută de soțul ei // VIDEO

În fiecare an, sute de femei devin victime ale abuzului în căminul conjugal. Știu rudele, vecinii, poliția și primarul. Știu, dar tac, până se întâmplă o nenorocire. Cea mai recentă tragedie a avut loc la sfârșitul lunii decembrie, în Briceni. Procurorii au pornit un dosar penal pe numele unui bărbat, după ce soția acestuia s-a stins la spital, fiind bătută în cap. Atenție, urmează mărturii care vă pot afecta emoțional.

În ultima vreme, Raisa Friptu spunea că o doare capul, dar nimeni dintre membrii familiei nu își dădeau osteneala să afle pricina. Femeia nu scotea o vorbă despre cele întâmplate - nu voia să tulbure liniștea din Cotiujeni cu o banală poveste, în care o femeie tocmai fugise de acasă, de frica bărbatului.

În ziua de 14 decembrie, coșmarul s-a instalat în casa familiei Frișcu din satul Cotiujeni, raionul Briceni. Soțul și-ar fi agresat soția în prezența celor patru copii.

După ce s-a plâns repetat poliției, femeia sună la 112. Imediat a fost internată în spitalul raional Briceni.

Cu dureri insuportabile la cap, fără stabilirea unui diagnostic, pacienta este tratată de COVID. Conform regulamentului pe timp de pandemie, orice pacient care ajunge la medic pentru a fi internat, este testat la coronavirus. La fel s-a procedat și cu Raisa Frișcu. Testul a ieșit pozitiv, iar medicii ar fi făcut legătura durerilor de cap cu infecția.

Deși medicii de la Briceni au indicat că moartea ar fi fost cauzată de Covid-19, expertiza medico-legală și medicul legist din Edineț au găsit altceva.

Raisa Friptu a murit în urma unei hemoragii interne cerebrale. Avea 45 de ani și era mama a patru copii. Mai toată viața a suportat violența.

Socrul femeii afirmă că fiul său, Marin, nu ar fi bătut-o niciodată pe Raisa și că ar fi nevinovat.

După deces, s-a descoperit că pe numele lui Marin Frișcu erau depuse, de-a lungul timpului, mai multe plângeri.

Tatiana Țistari știa prea puțin ce se întâmpla în casa lui Marin și a Raisei. Acum se uită cu jale la copiii orfani de mamă, care au rămas în grija bunicilor. Dar îi este frică să se apropie de casa familiei.

Tatiana știa că sora ei stă în coșmar, dar când se întâlneau, vorbeau în șoaptă, să nu ajungă în gura satului. Așa a aflat că femeia a fost ignorată de polițistul de sector. Și de multe ori ofițerul nu a intervenit pentru a-l pune la punct pe bărbatul agresiv.

Femeia spune că pe această versiune a pedalat și poliția, și soțul agresor. Atitudinea autorităților față de această familie nu s-a schimbat nici după moartea femeii. Timp de trei săptămâni s-a bătut o singură dată la ușa familiei.

Bunicul celor patru copii s-a arătat nemulțumit de vizita specialiștilor de la primărie.

Raisa Frișcu primea un ajutor social de peste 2 mii 700 de lei. Acești bani au fost ridicați pană în luna decembrie 2020. Conform procedurii, după deces, alocarea banilor pentru această familie a fost stopată pană la îndeplinirea unei noi solicitări. Nimeni dintre membrii familiei nu a fost anunțat de aceste schimbări, iar responsabilii de la primărie nici nu se grăbesc să o facă.

De gospodărie are grijă, din când în când, o vecină.

Despre fructe, legume sau dulciuri, nici pomină. Copiii se chinuie de dor și singurătate.

În casa unde există violență, cei mai afectați sunt copiii. Dacă nu sunt și ei abuzați, ceea ce văd și aud îi marchează pentru totdeauna. Viorel este băiatul mai mare a familiei Frișcu, care suferă de o maladie incurabilă. Atunci când am ajuns în ograda familiei, acesta a refuzat să vorbească cu noi și a devenit agresiv. Între timp, procurorii au pornit dosar penal, iar toți membrii familiei Frișcu au fost audiați.

Șeful Procuraturii raionului Briceni afirmă că timp de două săptămâni au adunat suficiente probe pentru a demonstra vinovăția bărbatului. Acesta din urmă refuză să colaboreze cu ancheta.

Ordinul de restricție este o soluție în descoperirea unor cazuri cum este cel de la Cotiujeni. Însă numai dacă ordinul ar fi completat cu monitorizarea părților implicate și consilierea psihologică atât a victimelor, cât și a agresorilor, pentru a se ajunge la cauzele comportamentului acestora. Sunt situații care nu apar în statisticile despre violență domestică. Cele în care inclusiv polițiștii sunt acuzați de lipsa de reacție în cazuri clare de violență domestică. Procurorii din Briceni anunță că vor verifica acțiunile sau inacțiunile ofițerilor care au fost chemați la domiciliul soților Frișcu. Deseori se întâmplă că violența domestică este alimentată de această tăcere complice întinsă peste tot în societate. De la polițiști, la vecini sau chiar victime, puțini vorbesc sau intervin în bătăile de acasă. Specialiștii afirmă că noi toți trebuie să sprijinim pe oricine are nevoie de ajutor ca să iasă dintr-o relație abuzivă..

comentarii: