image
Sursa foto: jurnal.md

ANI: Directorul de la „Spații Verzi” riscă să rămână fără avere

Autoritatea Națională de Integritate a emis act de constatare pe numele directorului Î.M ”Asociația de gospodărie a spațiilor verzi”, Serghei Carp, în care s-a constatat o diferență substanțială nejustificată între averea dobândită și veniturile obținute, în mărime de 325.530 de lei.

Controlul a fost efectuat pentru perioada aprilie 2018 - noiembrie 2019, fiind extinsă procedura de control și asupra soției acestuia. Astfel, în cadrul investigațiilor, s-a stabilit că cei doi soți au declarat venituri în sumă de 353.165 de lei, obținute din salariu, pensie și o posibilă donație de aproximativ 69 de mii de lei din partea socrilor.

Totuși Carp și soția sa au avut mai multe cheltuieli decât venituri, de aproximativ 679 de mii de lei. Din acești bani, peste 64 de mii de lei au fost direcționați spre achitarea unui credit, aproximativ 70 de mii de lei în efectuarea plăților prin intermediul cardului bancar, circa 150 de mii lei au fost extrași în numerar prin intermediul bancomatelor, iar cu 20 de mii de euro au procurat un teren pentru construcții în raionul Ialoveni.

În baza acestor informații acumulate, inspectorul de integritate a remarcat o diferență substanțială de 325.530 de lei dintre veniturile indicate de cei doi soți și cheltuielile înregistrate. Fiindu-i solicitat punctul de vedere, Carp a invocat că banii au fost obținuți dintr-o donație din partea socrilor și a unor împrumuturi de la persoane fizice, însă nu a putut justifica prin acte veridice și autentice această sumă.

Ca urmare a celor constatate, ANI va iniția o cauză în instanța de judecată competentă pentru dispunerea confiscării averii nejustificate de 325.530 de lei, iar către Procuratura Generală a Republicii Moldova a fost remis un denunț pe aspecul falsului în declarații în cadrul controlului.

Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, ANI va sesiza Primăria municipiului Chișinău pentru eliberarea subiectului din funcția de director al întreprinderii, urmând să fie înscris în Registrul interdicțiilor.

Citeşte mai mult despre

ANI

Noutăţile partenerilor

comentarii: