image
Sursa foto: Jurnal.md

Slusari: Bugetul capitalei pentru 2019 - o mare rușine; Codreanu și Ceban nu-și mai amintesc de inventarierea patrimoniului

Proiectul bugetului municipal Chișinău, care prevede venituri în sumă de doar 3,8 miliarde de lei, este o mare rușine, consideră vicepreședintele Platformei DA, Alexandru Slusari.

„Reprezentanții lui Plahotniuc din primăria capitalei propun majorarea bugetului cu doar câteva zeci de milioane de lei. Niște fărâmături. A trecut campania electorală. Nici Codreanu și nici Ceban nu-și amintesc despre inventarierea și evaluarea patrimoniului municipal. 8,3 milioane de metri pătrați de clădiri și peste 12 mii de hectare din fondul funciar”, a comentat Slusari.

Alexandru Slusari afirmă că toți au uitat despre necesitatea înstrăinării terenurilor preponderent în baza licitațiilor, iar dezmățul mafiei imobiliare continuă.

„Aproape 80% din bunuri imobiliare municipale nu sunt înregistrate după Chișinău, potrivit declarației actualului primar-uzurpator. Totodată, veniturile preconizate de la locațiunea patrimoniului municipal sunt planificate pentru anul viitor în suma mizeră de... puțin peste 14 milioane de lei. La fel, toți au uitat despre necesitatea înstrăinării terenurilor preponderent în baza licitațiilor. Avem în oraș peste 2000 de construcții neautorizate pe terenuri privatizate cu bănuți”, a menționat Slusari.

„Vă amintesc doar o cifră. Raportul special, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 30 din 26 iulie 2016 a constatat diminuarea valorii activelor în rapoartele financiare ale unităților administrativ teritoriale cu minimum 3,7 miliarde de lei din cauza neînregistrării în evidenţa contabilă și neevaluării terenurilor proprietate publică locală. Aproape încă un buget municipal”, a adăugat Alexandru Slusari.

În context, vicepreședintele Platformei DA afirmă că, în prima zi de activitate a lui Andrei Năstase în calitate de primar al capitalei, acesta ar fi semnat o dispoziție privind inventarierea exhuastivă, contabilizarea și înregistrarea patrimoniului municipal.

„Însă Plahotniuc a scuipat pe interesele aproape ale unui milion de oameni care sunt pentru el doar o vacă de muls. Coordonatorul mafiei nu a putut accepta ca cineva să facă ordine în capitală, iar pe urmă în toata țara. Însă asta a fost doar amânarea morții politice a acestui regim”, a mai spus Alexandru Slusari.

Proiectul bugetului capitalei pentru 2019 prevede venituri de 3,8 miliarde de lei, cheltuieli de 4,24 miliarde de lei și un deficit de 441 de milioane de lei.

Noutăţile partenerilor

comentarii: