image
Sursa foto: jurnal.md

Mâine e ultima zi de înregistrare a candidaților la funcția de primar în localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi

Mâine, 22 octombrie, este ultima zi de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de primar în cele 15 localități din țară, unde, pe 21 noiembrie, vor avea loc alegeri locale noi.

Conform informațiilor deținute de CEC, în cele 15 consilii electorale de circumscripție electorală au fost depuse 39 de dosare ale candidaților la funcția de primar, dintre care 31 fiind desemnați de partide politice și 8 – independenți. Au fost înregistrați deja 28 de candidați, dintre care 25 sunt desemnați de partide politice, alți 3 fiind independenți.

În conformitate cu prevederile legale, dosarele pentru înregistrarea candidaților la funcția de primar se depun la consiliul electoral de circumscripție electorală, cel târziu cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor. În termen de 7 zile, acestea urmează să fie examinate, fiind adoptată decizia de înregistrare sau refuzul de a fi înregistrate.

CEC reiterează că pentru fiecare concurent electoral campania electorală începe la data înregistrării acestuia de către consiliul electoral de circumscripție.

Amintim că, pe 21 noiembrie curent, în 15 localități din RM, inclusiv în municipiul Bălți vor avea loc alegeri locale noi.

comentarii: