image
Sursa foto: Profimedia Images

Papa Francisc nu va oficia slujbele de Anul Nou de la Vatican

Papa Francisc nu va oficia slujbele de la sfârșitul și începutul Anului Nou din cauza unei afecțiuni sciatice dureroase. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a anunțat însă că în ciuda problemelor de sănătate pe care le are, Papa va rosti rugăciunea „Îngerul Domnului” în prima zi din 2021.

Potrivit anunțului făcut de purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, Papa Francisc nu poate celebra Te Deum și Liturghia de Anul Nou, din cauza durerilor sciatice, dar va conduce rugăciunea „Îngerul Domnului” din biblioteca Palatului Apostolic în prima zi a noului an, notează Reuters.

Primele Vecernii și Te Deum din această seară vor fi conduse de cardinalul Giovanni Battista Re, în timp ce Liturghia din 1 ianuarie 2021 de cardinalul Pietro Parolin.

Papa suferă de sciatică, o afecțiune care provoacă durere în partea de jos a spatelui, de-a lungul nervului sciatic până la nivelul picioarelor.

Adesea, Papa a fost văzut mergând cu dificultate din cauza durerii. Acesta face terapie fizică regulată, mai scrie sursa citată.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: