image
Sursa foto: Nadejda Roșcovanu

Circul și clădirea Procuraturii Generale, incluse în Registrul monumentelor ocrotite de stat

Edificiul Circului din Chișinău, precum și clădirea fostului sediu al Ministerului Alimentației Publice, în prezent sediu al Procuraturii Generale, au fost incluse în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.

Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat astăzi de Guvern, la propunerea Ministerului Culturii.

Totodată, în Registrul monumentelor a fost inclusă și clădirea cu parc a Maternității nr. 2 de la bulevardul Grigore Vieru.

Registrul a mai fost completat cu schitul rupestru „Peștera lui Bechir” din ocolul silvic Soroca.

De asemenea, Registrul este actualizat prin corectarea unor erori identificate în rezultatul inventarierii, privind adresa poștală în cazul a 10 monumente ocrotite de stat, toate amplasate în zona de centru a municipiului Chișinău.

Precizăm că Circul din Chișinău a fost construit în anii 1979-1981, actualul sediu al PG - în 1952, iar clădirea Maternității nr. 2 a fost construită în perioada postbelică.

comentarii: