image
Sursa foto: Reuters

Separatiștii din Donbas anunță evacuarea civililor în Rusia; Explozie în Donețk; Ucraina se teme că e pretext de invazie

Separatiștii sprijiniți de Rusia din estul Ucrainei au acuzat forțele guvernamentale că au deschis focul asupra teritoriului lor. Kievul a respins acuzațiile și spune că rebelii sunt cei care au lansat atacuri de artilerie inclusiv asupra unor obiective civile. Obuzele au lovit o grădiniță, un liceu și mai multe case și s-au înregistrat răniți atât în rândul civililor, cât și al soldaților ucraineni.

Jurnaliștii CNN aflați în Ucraina relatează ca autoritățile separatiste susțin că s-a auzit o explozie în Donetsk și că ar fi vorba de o mașină care a fost aruncată în aer. Populația a fost îndemnată la calm. Presa de stat din Rusia relatează că o explozie a avut loc lângă o clădire a guvernului separatist.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat vineri că intensificarea ciocnirilor în derulare în estul Ucrainei reprezintă „un scenariu de provocări” conceput de Rusia pentru a justifica un atac asupra Ucrainei.

Evenimentele din ultimele 24-48 de ore „fac parte dintr-un scenariu deja în derulare, care constă în crearea de provocări false, apoi în a răspunde la aceste provocări şi, în cele din urmă, în a comite o nouă agresiune împotriva Ucrainei”, a acuzat Blinken într-un discurs la Conferinţa de Securitate de la Munchen, conform Agerpres.

„Deşi facem tot ce ne stă în putere pentru a transmite clar că există o cale diplomatică” la această criză gravă între Occident şi Rusia, „suntem profund îngrijoraţi de faptul că nu aceasta este calea în care s-a angajat Rusia”, a spus şeful diplomaţiei americane.

Evacuarea civililor către Rusia ar urma să înceapă la ora locală 20:00

Conform unei surse a agenţiei ruse Interfax, vineri seară, la ora locală 20:00, va începe transportarea civililor către Rusia cu autobuzele.

Separatiştii din Doneţk şi Lugansk au anunţat anterior că vor evacua populaţia civilă către Rusia întrucât, susţin ei, armata ucraineană pregăteşte o ofensivă de anvergură, după ce joi şi vineri, de-a lungul liniei de contact ce desparte armata ucraineană şi separatiştii s-au înmulţit încălcările armistiţiului convenit în 2015, incidente pentru care cele două părţi se acuză reciproc.

Rusia spune că nu știe despre evacuarea civililor din Donbas

Kremlinul a negat că ar avea cunoștiință despre evacuările din teritoriile controlate de rebelii susținuți de Moscova din regiunea Donbas din estul Ucrainei, în ciuda faptului că liderii rebeli spun că autoritățile ruse ar fi fost de acord.

„Nu știu ce se întâmplă acolo”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția de presă rusă Interfax, relatează BBC.

Putin acuză Ucraina de încălcarea drepturilor minorității ruse

Președintele rus, Vladimir Putin, spune că a constatat o „deteriorare a situației” în estul Ucrainei și a invocat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Kremlin, o „încălcare masivă și sistematică a drepturilor omului” și „legiferarea discriminării” populației rusofone din Ucraina.

Putin a ținut vineri o conferința de presă alături de președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, pe care l-a primit la Kremlin, în condițiile în care Rusia a trimis trupe și echipament militar în această țară învecinată cu Ucraina, sub pretextul desfășurării unor exerciții militare. Înainte de întâlnirea cu Lukașenko, Putin a prezidat o ședință a Consiliului rus de Securitate.

Liderii din Donețk și Lugansk anunță evacuarea populației către Rusia

Liderul autoproclamatei Republici Populare Donețk (RPD) a anunțat vineri că populația va fi evacuată în Rusia, din cauza intensificării bombardamentelor.

Denis Pușilin, liderul RPD, a spus că că Rusia a fost de acord să primească oamenii care părăsesc Donețkul, iar femeile, copiii și bătrânii vor avea prioritate, scrie Reuters.

„Astăzi, 18 februarie, a fost organizată o evacuare în masă a populației în Federația Rusă. Femeile, copiii și bătrânii vor fi evacuați primii”, a declarat Pușilin, potrivit Reuters.

Nici Rusia, Nici Ucraina nu au comentat deocamdată subiectul, iar un martor citat de Reuters a declarat că nu a văzut niciun semn de evacuare în capitala Donețk.

Potrivit agenției Interfax, care citează o sursă parlamentară din autorpoclamata republică, câteva sute de mii de oamenji plănuiesc să părăsească Republica Donețk către regiunea Rostov din Rusia.

Noutăţile partenerilor

comentarii: