image
Sursa foto: Getty Images

După Pogba și Di Maria, Juventus mai dă o lovitură. Fabrizio Romano anunță un "acord total"

Juventus caută să transfere un nou mijlocaș central, după ce a aflat că Paul Pogba (29 de ani) va rata startul de sezon din cauza unei accidentări la genunchi.

Torinezii au ales să-și îndrepte din nou atenția către fotbaliștii de la PSG. Vara aceasta, Juventus l-a transferat pe Angel Di Maria (34 de ani), după ce argentinianului i-a expirat contractul cu gruparea din capitala Franței.

Juventus ajuns deja la un "acord total" cu Leandro Paredes, scrie Fabrizio Romano, iar acum trupa lui Max Allegri trebuie să se înțeleagă cu PSG asupra prețului.

Presa din Franța scrie că tranzacția urmează să se realizeze pentru suma de 15 milioane de euro.

De asemenea, Juventus speră ca în această vară să scape de unul dintre Adrien Rabiot și Arthur, mijlocași centrali pe care bianconerii nu se mai bazează.

Campionul mondial francez, revenit în această vară la Juventus după şase ani petrecuţi la Manchester United, va fi supus unei "terapii conservatoare timp de cinci săptămâni", a indicat un purtător de cuvânt al clubului italian.

Internaţionalul de 29 de ani s-a accidentat la antrenament în urmă cu zece zile, în cadrul turneului efectuat de bianconeri în Statele Unite.

Ca urmare a unei dureri semnalate la genunchiul drept, Paul Pogba a fost supus unor investigaţii radiologice care au relevat o leziune a meniscului lateral.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: