image
Sursa foto: Andrew Medichini/AP

Papa Francisc, prinţul William şi alte celebrităţi îşi unesc forţele pentru combaterea încălzirii globale

Papa Francisc şi prinţul William al Marii Britanii se vor alătura sâmbătă activiştilor, artiştilor, celebrităţilor şi politicienilor din întreaga lume într-o iniţiativă climatică, al cărei scop este de a evidenţia acţiunile posibile la toate nivelurile pentru combaterea încălzirii globale, relatează AFP și Agerpres.

Denumit „Countdown" (Numărătoare inversă), evenimentul este organizat de platforma de conferinţe TED, o reţea specializată în diseminarea ideilor. Anul trecut, "Countdown" a fost organizat la New York.

Programul va începe la 08:00, ora Californiei (15:00 GMT), pe canalul Youtube al TED. Sunt aşteptaţi aproximativ 50 de oratori, între care papa Francisc şi prinţul Williams.

„Veţi auzi oameni din medii sociale diferite", a explicat actorul Mark Ruffalo, unul dintre participanţi, în timpul prezentării evenimentului. „Ei vor vorbi mai puţin despre probleme (legate de climă), dar veţi auzi mai multe despre soluţii", a adăugat el.

Evenimentul se va concentra anul acesta pe acţiunile pe care oamenii le pot întreprinde pentru a combate încălzirea globală, afirmă organizatorii.

De exemplu, primarul din Freetown, capitala statului Sierra Leone, va vorbi despre proiectul la care lucrează oraşul său de a planta un milion de copaci pentru a proteja pământul de inundaţii şi a absorbi dioxidul de carbon.

„Countdown" va dura aproximativ cinci ore şi va avea ca slogan: „Clima nu poate aştepta", a explicat Chris Anderson, preşedintele asociaţiei TED.

Pe lista invitaţilor se numără, de asemenea, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, activistul Xiye Bastida, actorul Chris Hemsworth şi fostul vicepreşedinte american Al Gore.

Sute de mini-evenimente „TEDx" sunt planificate în întreaga lume pentru a încuraja acţiuni la nivel local.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: