image
Sursa foto: jurnal.md

Serebrian, despre reținerea abuzivă a Delegației RM în CUC: „Este un caz ieșit din comun”; Tiraspolul recurge la presiuni

Reținerea Delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control timp de două ore la un post militar din regiunea transnistreană este o situație ieșită din comun și Chișinăul a solicitat explicații Tiraspolului pe marginea acestui caz. Despre aceasta a anunțat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

„E o situație ieșită din comun, așa cum apreciază și comunicatul delgației RM în CUC. Așteptăm explicațiile Tiraspolului pe marginea acestui incident, care e cu atât mai neplăcut cu cât se produce pe fundalul neliniștii și a tensiunilor din regiune. A fost un incident legat și de reținerea jurnalistului Vladimir Soloviov care a fost reținut timp de mai multe ore și datorită colegilor noștri din CUC a fost eliberat”, a spus Oleg Serebrian.

Vicepremierul a mai adăugat că a solicitat o reacție și din partea misiunii OSCE, dar și a celorlalți membri ai Comisiei Unificate de Control.

„În ultimii ani nu s-au mai întâmplat astfel de situații și nu cred că este întâmplător. Cred că a fost o decizie politică mai curând. În ultima săptămână am văzut un șir de declarații a celor de la Tiraspol destul de contondente la adresa Chișinăului, chipurile am blocat regiunea transnistreană și am fi creat probleme de natură economică. Au fost sesizate și unele misiuni diplomatice pe această temă. Se invocă îndeosebi problema aprovizionării cu medicamente și problema asigurării cu produse fito-sanitare. Am explicat că nu avem nimic împotriva importurilor, dar să se importe ceea ce este legal și conform nomenclatoarelor din RM, nu vom accepta funcționarea unor nomenclatoare paralele pentru diverse produse, inclusiv farmaceutice. Scopul nostru este crearea unui stat întregit, nu lucrăm pentru dezasamblarea RM, cu crearea diferitor precedente de acest gen”, a spus Oleg Serebrian.

Vicepremierul a mai adăugat că administrația de la Tiraspol își dorește ca toate importurile care ajung în regiunea transnsnistreană să fie calificate drept mărfuri de tranzit. „Asta ar însemna că noi recunoaștem cumva că am fi alt stat, deci, e firesc ca noi să recunoaștem importurile pentru regiunea transnistreană ca fiind importuri efectuate pentru RM”. Potrivit vicepremierului de aici rezultă toate celelalte probleme. „Bănuiesc că ceea ce s-a întâmplat azi poate fi o reacție la aceste problemă care persistă deja de două săptămâni”, a mai spus Oleg Serebrian.

Amintim că delegația Republicii Moldova în cadrul Comisiei Unificate de Control a fost reținută azi timp de aproape două ore de către așa numiții grăniceri subordonați regimului nerecunoscut din stânga Nistrului.

Așa numiții grăniceri au pretins abuziv prezentarea actelor membrilor delegației și ale mașinii spre „control”, intenționând să efectueze și o verificare minuțioasă a automobilului. Înșiși „grănicerii” au refuzat să se prezinte.

Delegația Republicii Moldova a cerut deplasarea urgentă la fața locului a grupului de observatori militari ai Forțelor Mixte de Menținere a Păcii care au documentat incidentul, iar reprezentanții Chișinăului au putut să se deplaseze spre locul desfășurării ședinței comisiei CUC.

Emisiunea poate fi urmărită integral mai jos.

Noutăţile partenerilor

comentarii: