O concentrație mică de oxigen duce la hipoxie. În cazul oceanelor, private de oxigen prin poluarea cauzată de oameni și prin încălzirea globală – generată tot de activitatea umană – vorbim de hipoxie marină. Karin E. Limburg, profesor de biologie și mediu la Facultatea de Științe de Mediu din cadrul Universității de stat din New York și profesor asociat la Departamentul de Resurse Acvatice din cadrul Universității Suedeze de Studii Agronomice, explică în Nautilus cât de gravă este această problemă. Oceane, estuare, lagune, lacuri și râuri, toate sunt private de oxigen.

Două acțiuni ale omului au dus la această situație. Prima este poluarea apelor prin deversări intenționate sau accidentale. Ajung în pânza freatică apele reziduale din locuințe și industrie și îngrășămintele folosite din agricultură. Toate acestea conțin nutrienți care stimulează microorganismele ce formează planctonul; acestea se înmulțesc necontrolat, apoi mor și se descompun, iar procesul de descompunere consumă oxigenul din apă, provocând hipoxia.

Partea de nord a Golfului Mexic (Oceanul Atlantic) și Chesapeake Bay (SUA) au ajuns într-o stare avansată de hipoxie, oamenii de știință numindu-le deja „zone moarte”, scrie libertatea.ro. Lacul Erie (unul dintre cele mai mari cinci lacuri din America de Nord), vara, se confruntă cu aceeași problemă. Cealaltă cauză a hipoxiei marine este încălzirea globală – apa caldă nu poate reține la fel de mult oxigen lichid ca apa rece. În plus, căldura stimulează producția de alge, care, la fel ca în cazul planctonului, când mor, prin procesul de degradare, consumă oxigenul din apă.