image
Sursa foto: Instagram

Metoda la care a apelat Wanda Nara pentru a-l spiona 24/24 pe Mauro Icardi în vila din Paris

Mauro Icardi (28 de ani) și Wanda Nara (35 de ani) s-au împăcat după escapada fotbalistului argentinian, iar cei doi plănuiesc acum să aducă pe lume încă un copil.

Chiar dacă l-a iertat pe atacantul lui PSG pentru infidelitate, nu înseamnă că Nara a și uitat complet de episodul cu pricina. Conform cotidianului spaniol AS, argentinianca a luat măsuri suplimentare pentru a ști mai bine ce face soțul ei în viața de zi cu zi atunci când nu se află în preajma sa.

Potrivit sursei, Nara a montat în interiorul vilei din Paris mai multe camere de vedere, prin care își spionează soțul atunci când este plecată din capitala Franței. Sud-americanca și-a asumat total "fapta" pe contul personal de Instagram, unde a postat imagini din vilă cu fotbalistul în timp ce își alintă fiica.

Cel mai des, Nara obișnuiește să își urmărească soțul prin casă atunci când merge la sală, așa cum a recunoscut și pe internet fără nicio problemă.

"În timp ce mă antrenez, mă uit la ce înregistrează camerele din casa mea. Mor de dragoste", a explicat soția și agenta lui Icardi.

Recent, Wanda Nara a recunoscut pe rețelele sociale că-și mai dorește încă un copil, după cei trei băieți pe care îi care din căsătoria cu Maxi Lopez și fetele Isabella și Francesca, rodul iubirii cu Mauro Icardi. Cu toate acestea, se pare că agentul și soția jucătorului lui PSG nu ar mai vrea să nască încă o dată.

Ana Rosenfeld, avocatul Wandei Nara, a confirmat că cei doi sunt pregătiți pentru un nou membru al familiei, însă, cel mai probabil, vor apela la o mamă surogat.

”Wanda iubește să fie mamă, este o femeie care s-a bucurat mult de sarcinile ei, dincolo de faptul că toate s-au încheiat cu cezariană. Cred că după cinci operații, Wanda nu și-ar mai dori fizic un nou copil. Nu știu dacă va fi cazul unei mame surogat, dar nu exclud nimic”, a spus Rosenfeld, potrivit Corriere dello Sport.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: