image
Sursa foto: Facebook/Clubul Studenților Liberali

În timp ce împarte cartofi prin sate, PD cere de la CEC și CCA un „cod de conduită” pentru partide în campania electorală

PD cere Comisiei Electorale Centrale și Consiliului Coordonator al Audiovizualului să elaboreze un cod de conduită pentru partidele politice în timpul campaniei electorale.

„Noi am văzut că, pe parcursul ultimului timp, se observă multe încălcări grave. Ceea ce ține de legislația audiovizualului și în special voi menționa câteva partide politice, noi am dus și exemplele respective, doar că ar fi foarte bine ca și instituțiile abilitate ale statului se ocupe de aceasta. Este vorba de PSRM, PAS, PPDA. Câteva momente care s-au observat foarte clar în această perioadă: fie este vorba de încercarea de a fura începutul campaniei electorale de către unele sau altele partide, fie este vorba de afișarea unor blocuri electorale, dar care din punct de vedere legal nu există. Totodată, unele partide, prin metode mascate, folosesc bani din străinătate”, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari.

„PD vine cu această inițiativă, ca ulterior partidele să semneze acest cod. PD, care și-a asumat guvernarea în ultimii ani, își dorește cel mai mult ca aceste alegeri să fie democratice, transparente și corecte”, a adăugat acesta.

Săptămâna trecută, PD a emis un comunicat de presă în care a acuzat Platforma DA și PAS că fac agitație electorală, înainte de termen, în favoarea viitoului bloc ACUM. Mai exact, partidul de guvernare e nemulțumit că opoziția distribuie prospecte, calendare și chiar de faptul că a fost creată pagina web Acum.md.

Liderii viitorului bloc ACUM au respins acuzațiile, afirmând că nici legislația națională, nici cea internațională nu interzice promovarea propriei imagini în afara campaniei electorale.

„Observăm că din cele cinci exemple oferite de PD, doar unul singur se referă la PSRM și, surpriză, niciunul la PD, nemaivorbind de alte partide, inclusiv conduse de pușcăriabili. Asta în contextul în care, atât PSRM, cât și PD merg prin sate cu saci de cartofi, mituind alegătorii și oferind pomeni electorale, lucru expres interzis în lege. Plahotniuc, hoțul principal din Republica Moldova, este atât de speriat, încât se face de râs”, a declarat în replică președinta PAS, Maia Sandu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: