image
Sursa foto: presedinte.md

Guvernarea, acuzată că a gestionat prost criza COVID-19: „Lumea din jur va ieși din carantină, iar noi vom rămâne blocați”

În timp ce statele din jur vor ieși din carantină, cetățenii Republicii Moldova s-ar putea pomeni blocați în interiorul țării, în condițiile în care la noi numărul persoanelor infectate cu COVID-19 este în creștere. Este avertismentul deputatului PAS Dumitru Alaiba care acuză Guvernul că a gestionat prost criza pandemică.

„Ieri am avut 232 de cazuri. Tot ieri, 27 mai, în țări din jurul nostru care nu totdeauna au fost mai bogate ca noi, au fost unități de cazuri noi. Știți ce înseamnă asta? Că lumea din jur va ieși din carantină, iar noi vom sta încă blocați în interiorul țării. Din cauza deciziilor luate de guvernarea de la Chișinău. Nicio țară nu-și va deschide hotarele unui stat unde pandemia e în plin avânt. Așa se face de sute de ani și e logic”, a menționat Alaiba.

„Timp de 3 luni s-au tot felicitat reciproc pentru cât de bine se isprăvesc cu pandemia, timp în care alții au luptat. Din cauza populismului, minciunii, inacțiunii, incompetenței, corupției emanate de Igor Dodon, plătim un preț mult, mult prea mare pentru această pandemie”, a adăugat deputatul.

Precizăm că ieri în Republica Moldova s-au înregistrat 232 de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Bilanțul persoanelor infectate a ajuns la 7537.

statisticăstatistică

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: