image
Sursa foto: privesc.eu

Procurorii cer strămutarea în altă instanță a dosarului în care e vizat Viorel Morari

Procuratura Generală va adresa CSJ o cerere de strămutare a cauzei în care este învinuit fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, la o altă instanță „în speranța că judecarea acesteia va avea loc în condiții exclusiv legale”. Asta după ce vineri Viorel Morari a fost eliberat din arest preventiv și plasat sub control judiciar pe un termen de 60 de zile.

Procuratura insistă ca dosarul să fie examinat de un judecător sau un complet format din judecători desemnați aleatoriu și nu la „discreția subiectivă a unui vicepreședinte de instanță”.

Viorel Morari , învinuit pentru abuz de serviciu și fals în acte publice, a fost eliberat vineri din arest preventiv, fiind plasat sub control judiciar.

PG susține că decizia instanței „a fost luată contrar cerințelor” și sesizează CSM despre probleme grave de sistem. Procurorii mai spun că decizia de eliberare a lui Viorel Morari a fost luată de un complet de judecători dintre care doi nu au fost desemnați aleatoriu, ci au fost stabiliți discreționar, în lipsa unor criterii obiective, de către vicepreședintele judecătoriei Dorin Dulghieru.

„Procuratura Generală va solicita Inspecției Judiciare a CSM să examineze acțiunile vicepreședintelui instanței Dorin Dulghieru în raport cu cazul Viorel Morari, deoarece nu este clar zelul de sârguință al numitului în cazul lui Morari, raportat la multe alte dosare privind acuzații grave aduse unor foști demnitari de rang înalt (judecători, procurori, deputați, miniștri etc.) pe cauze de corupție, spălare de bani, trădare de patrie, care au fost examinate de către un singur judecător, în aceeași instanță de judecată”, se arată într-un comunicat emis de PG.

Potrivit PG, cauza penală de învinuire a lui Viorel Morari a fost repartizată aleatoriu unui judecător, care a primit dosarul în procedură și a dispus ședința preliminară.

Procurorii mai spun că deși toate cererile și demersurile pe acest caz urmau să fie adresate instanței prin intermediul judecătorului desemnat, vicepreședintele Judecătoriei Chișinău, Dorin Dulghieru, contrar cerințelor, a examinat cererea avocatului Panțâru în interesele inculpatului și a dispus formarea unui complet din trei judecători, chiar dacă dosarul fusese deja dispus spre examinare unui singur judecător și examinarea judiciară a cazului deja începuse.

„Despre această încălcare, Procuratura Generală a sesizat președintele Judecătoriei Chișinău. Drept răspuns, președintele interimar al Judecătoriei Chișinău a indicat că vicepreședintelui Dulghieru i-au fost delegate atribuțiile de formare a completelor de judecată în temeiul dispoziției Președintelui instanței, de fapt ignorând cerințele legale care, fără rezerve, indică faptul că această acțiune intră doar în competența președintelui și nu poate fi delegată”, se mai arată scris în comunicat.

Reieșind din circumstanțele în care Viorel Morari a fost eliberat din arest preventiv în control judiciar, Procuratura Generală afirmă că și-ar fi dorit să poată contesta încheierea judecătorească, însă aceasta nu poate fi realizat deoarece încheierea primei instanţe sau a instanţei de apel privind înlocuirea arestului nu este pasibilă de atacare în instanţa ierarhic superioară.

Amintim că Viorel Morari a fost reținut pe 10 ianuarie curent pentru abuz de serviciu și fals în acte publice, iar ulterior, plasat în arest preventiv pentru 20 de zile.

Procurorul-șef suspendat al Procuraturii Anticorupție este învinuit că ar fi primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care ar fi înregistrat-o contrar prevederilor legale, în baza căreia a pornit o cauză penală şi a falsificat o serie de acte procesuale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: