image
Sursa foto: jurnal.md

Amendă uriașă pentru un preot care a tras clopotele bisericii de 200 de ori pe zi

Un preot italian care a abuzat de trasul clopotelor, de 200 de ori pe zi conform vecinilor, a fost contactat de autorităţile toscane, care l-au amendat şi i-au cerut să tragă mai puţin de frânghie.

Don Leonardo Guerri, preot al Bisericii Sf. Maria din Coverciano, în Florenţa, se afla în conflict de câţiva ani cu vecinii săi care l-au acuzat că a tras clopotele de 200 de ori pe zi, între orele 08:00 şi 21:00, relatează vineri Il Corriere Fiorentin, citat de Agerpres.

După eşecul unor lungi discuţii, patru ani de proceduri judiciare, petiţii şi măsurători audiometrice, Agenţia regională pentru protecţia mediului din Toscana (Arpat) a decis să ia măsuri prin aplicarea unei amenzi de 2.000 de euro. Duhovnicul poate continua să tragă clopotele, dar numai pentru a-i chema pe credincioşi la slujbă şi la rugăciune.

Contactat de AFP, preotul nu a dorit să facă declaraţii.

Confruntat cu un număr mare de dispute legate de trasul clopotelor în mediul rural toscan, cardinalul Giuseppe Betori, arhiepiscopul Florenţei, le-a transmis parohiilor sale în urma cu câţiva ani o directivă menită să limiteze poluarea fonică.

El le-a cerut preoţilor „să evite să pună presiune pe devotamentul creştin” al localnicilor, în condiţiile în care Biserica italiană suferă deja din cauza crizei vocaţiilor preoţeşti, de îmbătrânirea populaţiei în mediul rural şi de nemulţumirea generaţiilor tinere.

Noutăţile partenerilor

comentarii: