image
Sursa foto: Getty Images

Sergio Ramos își ia adio de la Real Madrid! Cum i s-a trântit ușa în nas când a încercat să reia negocierile

Întorsătură teribilă de situație pentru Sergio Ramos! Căpitanul lui Real Madrid este la final de contract cu gruparea blanco și a așteptat până la finalul sezonului pentru a studia ofertele.

Jucătorul de 35 de ani ar fi fost dorit de Manchester City și PSG, dar în cele din urmă a aflat că banii nu sunt cei pe care-i aștepta.

Un mare inconvenient îl reprezintă și accidentările din cauza cărora a jucat doar 5 meciuri în 2021. De aceea, Luis Enrique nu l-a inclus în lotul Spaniei pentru Euro.

Iar Ramos ar putea rămâne cu buza umflată - el a anunțat conducerea lui Real că acceptă propunerea clubului, cu salariul redus cu 10% și un angajament doar pentru un sezon.

Însă jucătorul nu a primit niciun răspuns, iar când a insistat i s-a transmis că oferta fusese valabilă până la ultimul meci din La Liga!

Iar acum Florentino Perez ia în calcul doar despărțirea de căpitanul echipei și să-i organizeze o festivitate de adio pe 30 iunie, scriu spaniolii de la ABC.

Ramos speră să aibă o întâlnire cu Florentino Perez și să i se ofere o nouă șansă, deși madrilenii cred că e prea târziu. Președintele ar fi supărat deoarece el i-a instigat pe coechipierii lui să nu accepte reducerea salariilor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: