image
Sursa foto: Profimedia Images

Kremlin: SUA au declarat „război economic” Rusiei prin interzicerea importurilor de petrol și gaz rusești

Kremlinul susține că SUA au declarat „război economic” Rusiei, în urma anunţului făcut de Washington privind introducerea unui embargo asupra importurilor americane de petrol şi gaz rusești.

„SUA au declarat război economic Rusiei şi poartă acest război”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

El a spus că Moscova se va gândi serios la ce va face în urma deciziei preşedintelui american Joe Biden de a interzice importurile de petrol şi gaz din Rusia, potrivit agențiilor internaționale de presă, transmite Digi24.

Peskov a mai susținut că Rusia a fost, este şi va continua să fie un furnizor de energie „de încredere” şi a precizat că fluxurile de energie nu au fost întrerupte.

„Însă acest dezmăţ ostil declanşat de Occident complică foarte mult situaţia şi ne forţează să ne gândim serios” la paşii următori, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Sancţiuni economice masive au fost adoptate de numeroase ţări, în special occidentale, împotriva Rusiei după intrarea soldaţilor ruşi în Ucraina în urmă cu aproape două săptămâni.

SUA şi Marea Britanie au anunţat marţi că interzic importurile de hidrocarburi din Rusia, în timp ce UE este mai reticentă în a lovi acest sector de care este foarte dependentă.

De mai multe zile, lista companiilor occidentale care părăsesc Rusia se extinde, ceea ce riscă să ducă la un val masiv de concedieri.

În afara companiilor care se închid din cauza sancţiunilor, care vizează în special băncile şi grupurile energetice, numeroase companii din sectorul consumului au anunţat de asemenea că îşi suspendă activităţile.

Noutăţile partenerilor

comentarii: