image
Sursa foto: captură video

Carp, despre bomba lui Platon pentru Sandu: „Ar fi cântărit greu dacă era aruncată înainte de alegeri în spațiul public”

Deputatul PAS, Lilian Carp, susține că materialul video fals, creat la comanda lui Platon, în care Ilan Șor i-ar fi dat un plic Maiei Sandu, ar fi putut influența rezultatul alegerilor dacă ar fi fost publicat cu trei zile înainte de scrutinul parlamentar din 11 iulie.

Mai mult, Carp cataloghează intenția lui Platon de a denigra imaginea Maiei Sandu drept una nereușită, întrucât femeia din imagine este mult mai înaltă decât Președintele țării.

„O fi Ilan Șor jos de statură, dar nici Președintele Maia Sandu nu are înălțimea de 1,80 de metri. Eu cred că ar fi cântărit greu dacă ar fi fost aruncat acest video joi în spațiul public, de aceea, este necesar de modificat legislația în ceea ce privește știrile false, iar cei care distribuie știri false, să răspundă pe măsură. Noi știm că în Franța, așa numita lege Macron privind anti-proganda, este una destul de dură, este valabilă doar pentru campania electorală”, a declarat Carp în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Potrivit juristului Ștefan Gligor, în acest moment, organele de urmărire penală nu vor investiga acest caz.

„Întrebarea este ce va urma, dacă va fi o investigație și dacă oamenii care au fost plătiți și lansați în această campanie să atace Președintele, PAS-ul, să lanseze falsuri, dacă acei sateliți, care pe banii lui Platon au făcut campanie, vor fi atrași la răspundere. La moment, sunt sigur că organele de urmărire penală nu au această capacitate, și nici dorință prea mare nu au. Este cert că acest episod rușinos în istoria politică a R.Moldova nu trebuie să mai aibă loc. Trebuie să ne asigurăm de o reformă a justiției, care va pune la închisoare astfel de cetățeni”, a spus Gligor.

Analistul politic Valeriu Pașa crede că Ilan Șor a participat alături de Platon în această schemă, iar materialul video nu este vechi.

„Așa ceva se dă exact cu două zile înainte de alegeri, astfel încât să nu aibă posibilitatea organizațiile care se ocupă cu deconspirarea, combaterea acestor falsuri, să facă analiza tehnică, expertiza și să demonstreze că este vorba despre un fals. Așa ceva, cel mai probabil urma să fie publicat vineri, în ultima zi de campanie electorală, astfel încât, inclusiv pe parcursul zile de sâmbătă, când este ziua tăcerii, presa independentă să nu poată prezenta poziția candidaților din PAS, reprezentanților de la Președinție. (...) După mine, asistăm la o tentativă de fraudare a alegerilor, Ilan Șor, împreună cu Platon au pus la cale această operațiune. Eu nu cred că acest video este vechi și pregătit pentru alte alegeri. El în mod clar a fost pregătit pentru acest scrutin, având în vedere tehnologiile care există. N-au descoperit bicicleta”, a concluzionat Valeriu Pașa.

Noutăţile partenerilor

comentarii: