image
Sursa foto: Twitter

Luptătorii de la Azovstal vor fi judecați în cuști de fier; Procesul va avea loc în fosta sală a Filarmonicii din Mariupol

Rușii au instalat pe scena de concerte a Filarmonicii din Mariupol cuști de fier în care vor fi judecați foștii luptători ucraineni de la Azovstal. Practic, întreaga clădire a Filarmonicii a fost transformată în tribunal, iar autoritățile ruse plănuiesc să înceapă procesul luptătorilor de la Azovstal chiar de Ziua Independenței Ucrainei, pe 24 august, conform serviciilor secrete ala armatei ucrainene.

„De Ziua Independenței Ucrainei, ocupanții intenționează să desfășoare un proces-spectacol al luptătorilor de la Azovstal capturați, în orașul aflat temporar sub ocupație. În acest scop, sălile neatinse de bombardamente ale Filarmonicii din Mariupol sunt adaptate într-un ritm rapid. Pe scena filarmonicii se instalează cuști de fier în care vor fi ținuți apărătorii ucraineni”, se arată într-un comunicat postat de serviciile secrete militare ucrainene, potrivit Digi24.

Conform Kievului, rușii au pregătit, pentru proces, martori „special instruți”. În jur de 2.000 de ucraineni s-au predat după căderea orașului Mariupol. Peste 1.000 dintre aceștia au fost transferați în iunie pentru investigații.

Tot în luna iunie s-a aflat că doi foști lideri ai luptătorilor ucraineni care au apărat uzina Azovstal din Mariupol au fost transferați în Rusia pentru a fi anchetați. Este vorba despre Sviatoslav Palamar, adjunctul comandantului batalionului Azov și Serhii Volinski/Serghei Volina, șeful Brigăzii 36 de pușcași marini ai armatei ucrainene.

De asemenea, luptătorul ucrainean care a realizat o serie de fotografii emoționante în timp ce apăra combinatul de la Azovstal din Mariupol este prizonierul forțelor proruse din Donețk. După ce luni de zile nu s-a mai știut nimic despre soarta sa, lui Dmitro Kozatski i s-a permis să își sune familia să îi anunțe să este în viață

Noutăţile partenerilor

comentarii: