image
Sursa foto: border.gov.md

Doi cetățeni moldoveni, reținuți în timp ce încercau să treacă frontiera cu acte falsificate

Două documente falsificate au fost identificate în timpul controlului trecerii frontierei de stat, în mai puțin de 24 de ore. Ambele ilegalități au fost consemnate la ieșirea din Republica Moldova.

Uul dintre cetățeni a fost reținut la punctul de trecere a frontierei Briceni. Acesta s-a prezentat la linia de control cu un autoturism de model Renault Kadjar. În cadrul controlului, polițiștii de frontieră au observat neconcordanțe de date în asigurarea auto Cartea Verde. În rezultatul unor cercetări suplimentare s-a constatat falsificarea documentului în cauză. 

Proprietarul documentelor a declarat că își perfectase asigurarea auto prin intermediul unui cunoscut din Florești, înainte de a ajunge la punctul de trecere. Pentru a-și continua călătoria acesta a procurat o nouă Carte Verde, însă a dat asigurări că va reveni în țară pentru a colabora cu oamenii legii în privința elucidării circumstanțelor infracțiunii, prevăzute de art.361 al.1 CP al RM.

În această dimineață, în jurul orei 03:00, polițiștii de frontieră din punctul de trecere Giurgiulești-Galați au identificat un alt cetățean cu o carte de identitate croată cu semne de falsificare. 

La controlul de frontieră, bărbatul de 45 de ani s-a identificat în baza pașaportului biometric. Acționând conform analizei de risc,  locuitorul sat. Pelinei, r-nul Cahul, a fost supus unei verificări adiționale. Ca urmare, acesta a prezentat și o carte de identitate, care ar fi eliberată de autoritățile croate pe numele său. Din start, angajații Poliției de Frontieră au stabilit că documentul nu corespunde celui original, fapt confirmat de cercetările cu tehnica specială din dotare. 

La audieri, cetățeanul a relatat că actul a fost obținut la locul de muncă din Germania, cu ajutorul șefului său. Cel din urmă l-ar fi motivat prin faptul că astfel va putea lucra legal pe o perioadă mai mare de timp în Germania. Documentul fals l-a costat 80 de euro.

În consecință, cartea de identitate falsificată a fost ridicată și urmează să fie supusă expertizei, iar pe numele persoanei vor fi pornite cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de deținere și folosire a actelor oficiale false.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: