image
Sursa foto: greelane.com

Washingtonul mandatează cel puţin zece procurori să-i urmărească pe oligarhii ruşi corupţi

Departamentul american de Justiţie a mandatat miercuri cel puţin zece procurori să-i urmărească penal pe „oligarhii ruşi corupţi" şi pe toţi cei care încalcă sancţiunile Washingtonului împotriva Moscovei după invazia în Ucraina, relatează Agerpres.

„Nu vom cruţa niciun efort pentru a-i ancheta, a-i aresta şi a-i urmări penal pe toţi cei ale căror acte criminale permit guvernului rus să continue acest război nedrept", a declarat ministrul Merrick Garland într-un comunicat care oferă mai multe informaţii despre unitatea dedicată acestui scop, anunţată cu o zi în urmă de preşedintele Joe Biden.

Denumită „KleptoCapture”, aceasta va cuprinde cel puţin zece procurori, precum şi anchetatori ai FBI, dar şi ai serviciilor fiscale şi poştale.

Ei îi vor urmări pe toţi cei care încalcă sancţiunile impuse Rusiei, înainte şi după începerea ostilităţilor în Ucraina, precum şi cele viitoare.

Procurorii vor supraveghea în special respectarea măsurilor adoptate împotriva instituţiilor financiare ruse, monitorizând de exemplu utilizarea criptomonedelor.

Ei vor putea confisca bunuri aparţinând persoanelor vizate de sancţiuni dacă acestea provin dintr-o "conduită ilegală", precizează Departamentul de Justiţie.

Pentru moment, activele unor oligarhi sunt îngheţate, ceea ce înseamnă că ei nu pot să le vândă sau să le închirieze, dar rămân în proprietatea lor.

În cadrul unui important discurs în Congres, marţi seara, preşedintele democrat Joe Biden i-a ameninţat pe oligarhii ruşi cu confiscarea "iahturilor, apartamentelor de lux şi avioanelor private achiziţionate necinstit".

Noutăţile partenerilor

comentarii: