image
Sursa foto: Jurnal.md

O companie aeriană a fost amendată cu 50 000 de lei pentru încălcarea măsurilor întreprinse în contextul stării de urgență

Compania aeriană „Fly One” SRL a fost amendată cu 50.000 de lei după ce a adus doi cetățeni ai Ucrainei cu o rută charter, pe data de 18 martie, curent, contrar prevederilor Hotărârii nr.7 privind evoluția situației epidemiologice a infecției Covid19 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

Potrivit unui comunicat emis de Poliția de Frontieră, compania „Fly One” a efectuat un zbor charter, cu ruta Sharm-El-Sheikh – Chișinău pentru a readuce un grup de cetățeni moldoveni, aflați la odihnă în Egipt. Totodată au fost aduși și doi cetățeni ai Ucrainei pe teritoriul R. Moldova.

„Astfel, pentru ignorarea prevederilor Hotărârii menționate, în privința companiei aeriene a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenție în baza art.761 alin. (1) Cod Contravențional „Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice”, cu aplicarea amenzii în mărime de 1000 de unități convenționale, ce constituie 50 000 lei”, se spune în comunicatul emis de serviciul de presă al instituției.

Amintim că din 17 martie, curent, a fost sistat traficul aerian prin punctul de trecere a frontierei Aeroportul Internațional Chișinău, indiferent de direcție, că ar fi cea de intrare sau de ieșire din Republica Moldova. Însă a rămas posibilă efectuarea unor zboruri private/charter, pentru a permite autorităților din Republica Moldova, dar și altor state, să evacuieze cetățenii săi din zonele afectate de noul coronavirus.

Totodată, începând cu data de 17 martie, se interzice autorizarea trecerii frontierei de stat a cetățenilor străini pe sensul de intrare în Republica Moldova. Această restricție nu se referă la cetățenii străini și apatrizii domiciliați sau cu ședere permanentă/temporară, conducătorii auto și personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor și echipajele aeronavelor. La fel, excepție fac membrii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: