image
Sursa foto: Getty Images

Lumea credea că Leo continuă la Barca, dar Le Parisien face un anunţ care le dă frisoane spaniolilor

Ziarele importante din Spania au preluat materialul publicat de Le Parisien, în care se scrie că Leo Messi (33 de ani) va ajunge până la urmă în Franţa, la PSG.

Francezii au informaţii că planul preşedintelui Nasser Al-Kehlaifi este unul de o anvergură nemaiîntâlnită pentru că îi cuprinde pe Mbappe şi pe Neymar în acelaşi timp. Informaţiile de până acum erau că Mbappe va fi lăsat să plece, probabil la Real, tocmai pentru a face rost şi de o sumă foarte mare.

Mundo Deportivo preia Le Parisien şi scrie că planul parizienilor nu ar încălca fair-play-ul financiar cu tripleta Mbappe-Messi-Neymar la echipă în primul rând pentru că se aşteaptă ca veniturile clubului să explodeze.

Tot proiectul i-ar fi fost încredinţat lui Maurichio Pochettino, acesta fiind unul dintre punctele care l-au determinat la momentul negocierilor cu PSG să nu mai stea pe gânduri şi să preia echipa imediat.

În ultima perioadă, informaţiile despre decizia lui Messi s-au bătut cap în cap. Pe de-o parte s-a scris că PSG i-a făcut o ofertă imbatabilă starului de la Barca, un contract pe doi ani cu opţiune pentru încă unul. Cu sume care ar convinge pe oricine.

Dar apoi a venit o altă informaţie, că tot doi ani i-ar fi propus şi Laporta să mai joace la Barca, dar că planul este pe 10 ani!

Potrivit CCMA, se pare că Leo și tatăl său au fost deschiși posibilității de a pune la punct un contract pe termen lung cu Barca, dar care ar trebui să conțină trei puncte esențiale.

Aceeaşi sursă susţine că dacă Laporta va accepta condițiile lui Messi, argentinianul ar fi de acord să primească doar 50% din salariul său, începând cu sezonul următor și până la sfârșitul celor doi ani.

Acest lucru i-ar permite lui Laporta să îl păstreze pe cel mai bun fotbalist al lumii și, în același timp, să încerce să semneze pe viitor cu un nume uriaș, precum Erling Haaland.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: