„Din cele 980 poate nu toate o să ajungă la condamnări fizice, fiindcă Guvernul poate să recunoască și singur violarea. Dar numărul de 980 de cereri bune este foarte mare, mai ales raportat la populația țării. Este un volum de muncă pentru Curtea Europeană pentru zece ani înainte”, a notat Vladislav Gribincea.

O analiză a CRJM denotă că în 2019, Republica Moldova s-a aflat pe locul cinci în topul țărilor împotriva cărora CEDO a pronunțat cele mai multe hotărâri. „Faptul că există multe adresări la CEDO bune vorbește implicit despre un număr mare de încălcări. Dar nu întotdeauna acest lucru este provocat exclusiv de justiție, injustiție. Numărul de cereri poate fi generat, de exemplu, de sistemul de drept. Cum ar fi situația din Ungaria – reducerea sistemică a pensiilor la toți printr-o lege. Aici justiția nu are ce face, e vorba de fapt de acțiune legislativă. Ei bine, ipotetic, acest lucru este posibil, totuși în cazul Republicii Moldova, marea majoritatea a condamnărilor țin de sistemul judiciar”, explică președintele CRJM.

Începând cu anul 1997 și până pe 1 iulie 2020, au fost constatate 618 violări. Dintre acestea, 200 de violări (32%) țin de încălcarea dreptului la un proces echitabil, la judecare în mod echitabil. Interzicerea torturii a făcut obiectul a 149 de violări (24%). dreptul la libertate și siguranță, adică dreptul de a fi liber – 92 de violări (15%), dreptul la respectul vieții private – 30 de violări (5%), dreptul la libera exprimare – 19 cazuri (3%).

„E greu să numești un grup (de violări, n.r.) care ar domina. Da, avem un număr mare de hotărâri judecătorești neexecutate. Dacă nu greșesc, sunt 68. Dar aceste violări sunt vechi. Ele sunt de până în anul 2010. După anul 2010 avem foarte puține condamnări la acest capitol și ele se trag încă din anii 90, când hotărârile judecătorești se adoptau, iar Ministerul Finanțelor nu le executa. Acum acest lucru nu mai există”, precizează președintele CRJM.

„Aș spune că din cele peste 200 de violări ale Convenției Europene pe dreptul la un proces echitabil, 2/3 nu se datorează neexecutării hotărârilor judecătorești, ci se datorează comportamentului judecătorilor. Și iată aceste două treimi tipurile de violări sunt foarte diferite. Din cele 140 de violări rămase vizează invalidarea hotărârilor judecătorești irevocabile. Adică judecătorii spune până la Curtea Suprema de Justiție sau Curtea de Apel că „da, cauza trebuie soluționată în felul dat”, iar peste o perioadă se răzgândesc. Așa ceva este inacceptabil. Dacă judecătorul a dat o hotărâre și a devenit definitivă, ea trebuie executată și poate fi remediată doar în cazul unor carențe foarte grave. Ei, judecătorii, foarte lejer acceptau inversarea soluției proprii. Curtea Europeană ne-a condamnat la acest capitol în peste 60 de cazuri. Este foarte mult – 10% din toate condamnările, ceea ce este foarte multe”, menționează Vladislav Gribincea.

Potrivit lui, cel mai des, se pare că, judecătorii își revăd propria poziție în baza argumentelor care erau în dosar – adică până la o anumită dată spuneau că „nu, argumentele trebuie tratate în felul ăsta, iar de la o anumită dată își inversează propria soluție, pe baza acelorași argumente care sunt deja în dosar. „Așa ceva este inacceptabil. Noi am încercat să examinăm mai în detaliu acest fenomen și nu am auzit la o explicație plauzibilă. În unele cazuri, într-adevăr este vorba despre interese economice. Și atunci inversare soluției poate avea legături cu fenomenul corupției. Nu este cert, dar nu excludem acest lucru. În alte cazuri era vorba de interese politice majore. Și atunci nu excludem că judecătorii puteau fi influențați. Dar, ca judecătorii să accepte foarte ușor asemenea influențe, cred că acest lucru trebuie să ne pună serios pe gânduri”, a mai spus președintele CRJM.