image
Sursa foto: Profimedia Images

Protestatari antivaccinare au pătruns în sediul unei primării din Franţa cerând demisia lui Macron

Peste 200 de manifestanți care se opun vaccinării şi utilizării certificatelor Covid-19 au pătruns, miercuri după-amiază, în primăria orăşelului Chambéry, situat în sud-estul Franţei, cerând demisia preşedintelui Emmanuel Macron, informează postul tv France 3, citat de Mediafax.

Potrivit Prefecturii regiunii Savoie, peste 200 de manifestanţi au pătruns în mod ilegal în sediul Primăriei din Chambéry, un orăşel situat în apropiere de Grenoble.

Manifestanţii au scandat "Nu certificatului sanitar!" şi "Macron, demisia!". Unii protestatari au dat jos portrete ale preşedintelui Emmanuel Macron.

După aproximativ 15 minute, manifestanţii au părăsit sediul Primăriei şi s-au îndreptat spre sediul Prefecturii şi spre spital.

Primăria din Chambéry a denunţat un "act intolerabil", argumentând că autorităţile locale "nu au prerogative în materie de politici sanitare, care sunt stabilite de conducerea statului", conform cotidianului Le Figaro.

În Franţa au avut loc în ultima săptămână o serie de proteste faţă de hotărârile preşedintelui Emmanuel Macron de a institui obligativitatea vaccinării pentru personalul medical care intră în contact cu persoane vulnerabile la coronavirus şi de a extinde utilizarea Certificatului Covid-19. Deciziile controversate au generat dispute politice şi juridice.

Pe fondul protestelor, Guvernul Franţei a anunţat miercuri că nu intenţionează să impună obligativitatea utilizării certificatelor COVID-19 pentru accesul în unităţile de învăţământ.

Numărul de infectări cu COVID-19 în Franţa, la ultimul bilanț raportat, a urcat la 18.000 în 24 de ore, în comparaţie cu sub 7.000 în săptămâna anterioară, a anunţat ministrul sănătăţii, Olivier Véran. Acesta susține că această creştere cauzată de varianta Delta este "neobişnuită, 150% într-o săptămână".

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: