image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

Apicultorii organizează Festivalul pomușoarelor și al mierii; Evenimentul va fi inaugurat mâine în scuarul Catedralei

Asociația Națională a Apicultorilor în parteneriat cu Pretura sectorului Buiucani organizează începând cu ziua de mâine, până duminică Târgul apicol, dedicat Zilei Naționale a Apicultorului din RM.

Evenimentul se va desfășura în scuarul Catedralei Mitropolitane din capitală.

Târgul este organizat în fiecare an și la el sunt așteptați circa 5000 de vizitatori.

Ion Maxim, șeful Asociației Naționale a Apicultorilor a precizat că apicultorii vor expune în cadrul Târgului roadă din anul curent cât și produse derivate în asortiment. Mai cu seamă în anul acesta se va evidenția mierea de salcâm care are o culoare deschisă verzuie și un gust deosebit, prin care se caracterizează calitatea și puritatea ei naturală.

Târgul este organizat cu scopul susținerii producătorilor locali, promovării produselor autohtone sănătoase și benefice pentru organismul uman, dar și familiarizării consumatorilor cu o gamă largă a produselor fermierilor din Republica Moldova.

Mâine, 19 august, la ora 11:00 va avea loc ceremonia de deschidere oficială a Târgului și marcarea Zilei Naționale a Apicultorului din RM, eveniment care va demara cu un program de muzică populară.

În prezent, în Republica Moldova, sunt peste 7000 de apicultori înregistrați oficial și circa 255 de mii de familii de albine.

Noutăţile partenerilor

comentarii: