Prima fază a studiului clinic va implica aproximativ 120 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, care vor primi fiecare câte două doze de vaccin şi vor trebui să urmeze aceleaşi sfaturi de distanţare fizică impuse populaţiei generale.

Etapa de referinţă vine după mai multe luni de teste pre-clinice efectuate de cercetătorii de la Universitatea Queensland, acest candidat la vaccin fiind considerat cel mai promiţător dintre cele propuse de universitate la jumătatea lunii februarie.

Conform unuia dintre liderii de proiect de la această universitate, profesorul Paul Young, vaccinul a dovedit că induce anticorpi capabili să neutralizeze virusul, iar studiile preliminare au demonstrat că este sigur pentru oameni.

Rezultatele primei faze a testelor sunt aşteptate după aproximativ trei luni, iar în funcţie de acestea se va trece la următoarea etapă, cât mai curând posibil. Faza următoare „va fi un studiu de mai mare amploare, cu oameni dintr-o gamă mai largă de vârste, pentru a ne asigura de eficacitatea vaccinului”, a explicat Young.

Universitatea se numără printre instituţiile partenere ale Coaliţiei pentru Inovaţii în vederea Prevenirii Epidemiilor şi gigantului biomedical australian CSL, care s-a angajat sa fabrice vaccinul în cazul în care rezultatele studiilor clinice vor indica un succes.

„Dacă lucrurile vor merge conform planului, CSL va trece rapid la producţia a zeci de milioane de doze, iar programul va ajunge în stadiul ulterior de testare clinică, obţinerea avizelor legale, fabricare la scară largă şi distribuţie”, a declarat directorul de proiect, profesorul Trent Munro.