image
Sursa foto: Jurnal.md

Usatâi: Mihai Poalelungi este autorul proiectului prin care Domnica Manole a fost revocată de PSRM-ȘOR

Fostul șef al Curții Supreme de Justiție și Curții Constituționale, Mihai Poalelungi, ar fi autorul proiectului din Parlament prin care Domnica Manole a fost revocată din funcția de judecător al Înaltei Curți, susține primarul de Bălți, Renato Usatâi.

Prezent miercuri în platoul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV, Renato Usatâi a declarat că Poalelungi ar fi „consilierul lui Dodon pe fel de fel de scheme ce țin de activitatea Curții Constituționale”.

„Și Mihai Poalelungi nu doar îl consiliază pe Igor Dodon. Proiectul de lege pe care l-au votat Dodon și Șor, prin care a fost revocată Domnica Manole, a fost scris concret de Mihai Poalelungi și un oarecare Nicu Posturusu care curează astăzi justiția pentru Igor Dodon”, a declarat Renato Usatâi.

Vineri, 23 aprilie, Parlamentul și-a anulat votul prin care Domnica Manole a fost numită judecător la Curtea Constituțională. Proiectul a fost prezentat în plenul Parlamentului de către deputatul socialist Vasile Bolea.

La scurt timp, această acțiune a fost criticată dur de către experții constituționali, care au calificat-o drept ilegală. Partenerii occidentali ai Republicii Moldova au condamnat și ei votul PSRM-ȘOR, pe care l-au descris drept un atac la adresa Curții Constituționale și a democrației în sine.

Într-un final, Curtea Constituțională a anulat proiectul de lege, calificându-l drept anticonstituțional.

Noutăţile partenerilor

comentarii: