Deputații nu vor audieri privind construcția hidrocentralelor pe Nistru; Propunerea nu a întrunit numărul necesar de voturi
Nici de această dată deputații nu au susținut propunerea privind organizarea audierilor în legătură cu construcția hidrocentralelor pe râul Nistru.
Astfel, în plenul legislativului s-a cerut audierea premierului Pavel Filip, însă din cauza numărului insuficient de voturi, acesta a scăpat de audieri.
„Este un subiect care trebuie să depășească chestiunile politice. Am făcut și noi solicitări, însă am primit răspunsuri sumare. Este nevoie de o dezbatere profundă care să aducă claritate”, a declarat deputatul PLDM Vadim Pistrinciuc.
Totodată, deputatul PCRM Inna Șupac la audieri trebuie să fie invitați reprezentanți ai societății civile.
După ce a fost supusă votului, propunerea, care a fost făcută de PSRM, nu a fost susținută.
comentarii: