image
Sursa foto: Facebook/Andrei Năstase

Platforma DA cere depunerea de urgență a cererii de aderare a Republicii Moldova la UE

Platforma DA solicită președintei Maia Sandu, președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrei Natalia Gavrilița să urgenteze depunerea cererii de aderare la UE, în rând cu Ucraina și Georgia pentru a primi o perspectivă europeană clară.

„Războiul din Ucraina a schimbat radical paradigma politică din întreaga lume. În acest context, având întregul suport al României și deschiderea fără precedent a înalților oficiali europeni, considerăm că Republica Moldova trebuie să fie parte a comunității lumii civilizate, fără jumătăți de măsură și nu doar prin declarații politice”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.

Platforma DA se declară solidară și insistă pe consolidarea societății pe probleme de securitate și va susține public orice pas de apropiere de statele lumii civilizate și democratice.

Precizăm că Maia Sandu a declarat ieri, în contextul vizitei la Chișinău a unor oficiali europeni de prim rang, că Republica Moldova va depune cerere de aderare la UE, iar despre momentul și felul în care o va face cetățenii vor fi informați. La rândul său, Comisarul European pentru Vecinătate și Extindere, Oliver Varhelyi, a spus că este decizia suverană a Republicii Moldova de a depune o cerere de aderare.

Noutăţile partenerilor

comentarii: