image
Sursa foto: Profimedia

Precizările lui Nick Kyrgios, după ce a acuzat că în timpul meciului său de la US Open se fumează

În timpul partidei cu Benjamin Bonzi (26 de ani, 50 ATP), scor 7-6, 6-4, 4-6, 6-4, din turul doi de la US Open, Nick Kyrgios (27 de ani, 25 ATP) i s-a plâns arbitrului de scaun de un miros ciudat care venea din tribună.

La scorul de 7-6, 4-3, Kyrgios nu s-a mai putut abține și i-a semnalat arbitrului de scaun, Jaume Campistol, că dinspre tribună ar veni un miros ciudat. Tenismenul se referea la marijuana.

După meciul în care a acuzat mirosul din tribune, Nick Kyrgios a precizat la conferința de presă de după meci că suferă de astm și acuză probleme de respirație în timpul jocurilor dacă atmosfera nu este una propice.

”Oamenii nu știu, dar am astm. Când alerg mă chinui să respir corect. La US Open este o altfel de atmosferă. Simt că la Wimbledon a fost cel ami bine din acest punct de vedere.

La Australian Open mă simt tare bine, fiind un jucător de-al casei. Dar aici în New York este tot timpul gălăgie. La fiecare punct abia auzi deciziile arbitrului. În jumătate din timp nu îmi pot auzi nici echipa din cauza gălăgiei.

A fost haos astăzi pe arenă. Pentru cineva care se concentrează cu greu este enervant. Am încercat să mă calmez și să ies cu bine din anumite situații. A fost greu deoarece eram distras”, a declarat Nick Kyrgios, la conferința de presă.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: