image
Sursa foto: Jurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Șefa de la Spații Verzi, despre angajații revoltați, care au muncit o viață: „Masa critică e mulțumită, iar restul fac show”

Angajații de la „ÎM Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”, care au refuzat să iasă azi la muncă, din cauză că li s-a redus considerabil salariul, cer explicații de la primarul capitalei, Ion Ceban. Ei spun că Ceban le-a promis marea și sarea, doar să iasă suplimentar ca să curețe orașul în urma calamităților provocate de ploi luna trecută, dar aceste zile și ore de muncă nu le-au fost calculate. Colac peste pupăză, din salariul muncitorilor s-a tăiat și componenta de „vechime în muncă”. Astfel, unii dintre angajați s-au pomenit cu două-trei mii mai puțin la salariu, alții chiar și cu șapte mii lipsă.

Jurnal.md / Nadejda RoșcovanuJurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Lucrătorii, care vin de prin sate de la zeci de kilometri distanță ca să curețe și amenajeze Chișinăul, cred că asta s-a făcut intenționat, ca să plece de la lucru, pentru că întreprinderea cheltuie prea mult cu ei, din cauza „stagiului de muncă”, datorită căruia aveau un salariu mai mare cu vreo câteva mii de lei.

„Toată viața m-am trezit la cinci dimineața, ca să ajung la timp la lucru, de la 40 de km distanță. Noi am lucrat atâția ani pe frig, glod, ploi, ninsori, ca să ajungem să avem o pensie cu care să supraviețuim la bătrânețe, dar acum ne-am pomenit că ni s-au redus acei ani din salariu. De ce au procedat așa cu noi?”, se întreabă o angajată care mai are câțiva ani până la vârsta de pensionare.

Jurnal.md / Nadejda RoșcovanuJurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Contabila instituției, Nina leșanu, spune că nemulțumiți sunt doar cei care au vechime în muncă, pentru că anume ei au fost afectați de noua formula de salarizare, din care li s-au redus calculele anilor lucrați, dar li s-a adăugat un spor de 50 de procente.

„Vă dați seama difirența dintre cum lucrează unul tânăr și altul care are 30 de ani de vechime de lucru, cine urcă mai ușor în copac? Ei așa au fost obișnuiți. Pe lângă asta, s-au mai creat niște situații pe care noi nu le-am știut până acum”, afirmă contabila.

Jurnal.md / Nadejda RoșcovanuJurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Victoria Covali, directoarea întreprinderii, afirmă că toată confuzia ar fi fost creată de maiștrii de sectoare, că anume ei sunt cei care ar fi făcut calculele greșite, dar și că toate aceste nemulțumiri ar fi provocate de vechea conducere.

„Conform contractelor de muncă, ei aveau salariul de 4000 de lei, conform hotărârii de Guvern care reglementează salariul muncitorului. Noi l-am calculat la 7000, plus 50% spor. Adică dacă ei, conform vechimii în muncă, trebuiau să aibă cu vreo 30% mai mult pentru vreo 100 de ani lucrați, noi am pus 50%. Toate sporurile respective se adaugă de maiștri de sector. Eu nu pot să-I calculez, fiindcă el e supervizorul la sectorul dat și duce evidența personalului de muncă, face tabelul de pontaj etc. Asta i-a revoltat pe ei, fiindcă nici maiștrii nu le-o calculat corect. Eu le-am spus că dacă ei nu vor după această formulă, care e mult mai avantajoasă, noi revenim pe vechi. Dar să nu fie pe urmă modificări, pentru că tu nu poți să mergi mai sus decât un buget care este aprobat. Eu am venit cu două luni în urmă, bugetul deja era în desfășurare, multe pretenții sunt la vechea conducere, nu-s la mine, pentru că eu am doar câteva luni. Nu poți să schimbi totul în două luni. Noi am hotărât noua formula, ca să le majorăm, ca ei să aibă o motivație în plus ca ei să lucreze”.

Jurnal.md / Nadejda RoșcovanuJurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Directoarea mai afirmă că dincolo de problema salariului, oamenii ar fi ieșit la protest și din alte motive.

„Aici sunt mai multe probleme decât au fost enunțate, care s-au acumulat. Mai sunt spirite ațâțate de vechea conducere. Aici au fost foarte multe scheme, foarte multe prostii se făceau. Lor nu le place chestia asta, multe sunt rude de a lor, care lucrează. Dar condițiile lor de muncă sunt inumane, eu am fost și am văzut, acolo-i imposibil să stai, eu nu știu cum ei au stat atâta timp în acele sectoare, pentru că acolo sunt condiții inumane. Noi vrem acum să facem, dar trebuie să ne conducem după cadrul legal. Clădirile acelea eu nu le-aș da ca locuibile. Noi acum căutăm soluții ca să intervenim. Dar nu se face totul cu bagheta magică. Și mai sunt și chestiuni politice pe aici. Tot ce s-a făcut este specificat în contractul colectiv de muncă, cu acordul sindicatelor, tot maiștrii au fost și au negociat. Nu sunt lucruri făcute pe sub masă, totul este transparent. Noi avem 731 de angajați, vedeți că nu au venit toți, lumea și-a căutat de lucru. Masa critică e mulțumită, dar restul fac show”, a comentat Victoria Covali nemulțumirea angajaților pe care îi conduce.

Jurnal.md / Nadejda RoșcovanuJurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Pentru că vina a fost răsturnată pe maiștri de sector, le-am cerut și opinia lor, să ne spună cauza reducerii salariilor.

„Noi am dat doar datele, timpul cât au lucrat angajații, zilele și orele, inclusiv zilele și orele suplimentare. Mergem acum la contabilitate să verificăm dacă s-au calculat toate orele. Noi nu știm după ce formulă s-a calculat, pentru că nu ne-au arătat formula, contabilitatea este cea care calculează salariul”, ne-a spus Lidia Babără, maistru pe sectorul Centru.

Jurnal.md / Nadejda RoșcovanuJurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Noutăţile partenerilor

comentarii: