image
Sursa foto: Profimedia

Cinci echipe au un parcurs perfect în grupele UEFA Champions League, după primele trei runde

Tabloul de ansamblu privind echipele care au șanse mari de calificare în “optimile” UEFA Champions League începe să prindă contur după primele trei runde din faza grupelor.

Doar cinci echipe au un parcurs perfect după primele trei meciuri din grupele Ligii Campionilor: Manchester City, Napoli, Bayern Munchen, Club Brugge, Real Madrid.

Club Brugge este marea surpriză. Campioana Belgiei are victorii pe linie, fără gol primit, în Grupa B, din care mai fac parte FC Porto, Atletico Madrid și Bayer Leverkusen.

Pentru Club Brugge urmează confruntarea cu Atletico Madrid, în Spania, pe 12 octombrie, când poate bifa calificarea matematică în “optimi”.

Napoli domină Grupa A, învingându-le pe Liverpool (4-1), Rangers (3-0) și Ajax (6-1).

Pentru echipa pregătită de către Luciano Spalletti urmează confruntarea de pe teren propriu cu Ajax, pe 12 octombrie, meci care poate asigura calificarea matematică în optimile de finală ale UEFA Champions League.

Bayern Munchen “face legea” în Grupa C, după trei victorii fără gol primit, cu Inter (2-0), FC Barcelona (2-0) și Viktoria Plzen (5-0).

Pe 12 octombrie, echipa pregătită de către Julian Nagelsmann joacă în Cehia cu Viktoria Plzen și poate obține calificarea matematică în faza următoare a competiției.

Real Madrid, deținătoarea trofeului UEFA Champions League, a profitat de grupa accesibilă. “Galacticii” au trecut de Celtic (3-0), Leipzig (2-0) și Șahtior (2-1), în Grupa F. Ultimul meci a fost aseară în direct la Jurnal TV.

Pe 11 octombrie, Real Madrid joacă la Varșovia cu Șahtior Donețk, iar o victorie garantează prezența în “optimi”.

Manchester City demonstrează şi în Europa forma excelentă din campionatul Angliei. Cu un Haaland strălucitor, trupa lui Guardiola pare o maşină de fotbal fără cusur. În Grupa G are trei meciuri şi trei victorii, urmată de Borussia Dortmund, cu 6 puncte, Sevilla şi Copenhaga, cu câte un punct.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: