image
Sursa foto: jurnal.md

Inga Grigoriu, despre Moratoriul pe legea miliardului: Cei din PSRM așa și nu au înțeles nimic

Republica Moldova are nevoie de reabilitare prin proiecte de dezvoltare, care stau în rând de ani de zile fără acoperire financiară. Pentru aceasta, e nevoie de alocarea mai multor bani pentru Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Fondul Ecologic Național, afirmă deputatul PPDA Inga Grigoriu, care a propus un amendament la Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2020.

Propunerea consta în faptul ca banii care merg la acoperirea găurii create de frauda bancară să fie redirecționați pentru proiecte de dezvoltare a mediului. Inițiativa Ingăi Grigoriu nu a fost susținută de deputații PSRM și cei din fracțiunea ȘOR, care fac parte din comisia parlamentară mediu și dezvotare regională.

„Deputații PSRM-Șor din comisia parlamentară mediu și dezvotare regională nu au susținut inițiativa legislativă privind Moratoriul pe legea miliardului. Acest Moratoriu înseamnă că cei 850 milioane de lei (ce reprezintă dobânda anuală din miliardele furate, impusă spre plată cetățenilor fără ca aceștia să fie consultați) pot fi eliberați și astfel, să fie distribuiți în cele mai importante fonduri naționale ale Republicii Moldova. Însă, după cum întelegem din votul acestor deputați, ei nu își doresc bunăstarea cetățenilor. În continuare, miliardele așa și vor rămâne pe umerii cetățenilor, dacă deputații din actuala alianță nu se dumeresc. În același timp, statul nostru are nevoie de reabilitare prin zeci și sute de proiecte de dezvoltare, care stau în rând de ani de zile fără acoperire financiară. Cei din PSRM așa și nu au înțeles nimic”, a comentat Inga Grigoriu.

Vedeți aici amendamentul propus de deputatul PPDA:

amendament Grigoriuamendament Grigoriu

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: