image
Sursa foto: MOLDPRES.MD

Fostul șef al PCCOCS, Nicolae Chitoroagă, reținut; Este cercetat într-o cauză penală pornită pe faptul îmbogățirii ilicite

Fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, Nicolae Chitoroagă, a fost reținut de procurorii anticorupție, pentru 72 de ore.

Procuratura Anticorupție a descins astăzi atât la domiciliul fostului șef PCCOCS, cât și în locuințele altor trei persoane, într-o cauză penală pornită pe faptul îmbogățirii ilicite.

Temei pentru inițierea urmăririi penale, care a fost pornită la începutul lunii octombrie curent, au servit investigațiile jurnalistice apărute anterior.

Potrivit materialelor procesului penal, pe teritoriul unei localități din raionul Ungheni, este amplasat un bazin acvatic cu suprafața de aproximativ 37 de hectare, ce aparține unei SRL, fondatorii căreia fiind fratele și nașul de cununie al procurorului. Potrivit, însă, martorilor, în spatele afacerii ar sta ultimul.

Mai mult decât atât, în cadrul procesului penal a fost stabilit faptul că nașul de cununiel al suspectului, cât și SRL-ul ce-i aparține au devenit proprietari la mai multe terenuri din preajma bazinului, asupra unora din ele în condiții dubioase.

Potrivit materialelor cauzei penale, în luna septembrie anul 2018, societatea comercială a devenit proprietarul unui teren cu destinație agricolă de peste 8,8 ha, situat într-o localitate din raionul Ungheni. Un an mai târziu același SRL devine proprietar al unei construcții de 6800 m.p. și la 5 terenuri agricole cu suprafața de peste 42 ha, în altă localitate din același raion;

La 2 mai societatea a devenit proprietarul altui teren cu destinație agricolă, cu suprafața de 0,25 ha, situat în a treia localitate din raionul Ungheni, pe care sînt amplasate construcții agroindustriale cu suprafața de peste 300 de metri pătrați, estimate la valoarea de peste 200 000 de lei.

În perioada anilor 2016 - 2018 pe unul din terenurile menționate supra a fost construită o vilă cu suprafața exterioară de 551,4 metri pătrați, valoarea căreia a fost evaluată la 2 880 000 de lei. La fel, vila menționată, a fost racordată la energie electrică, valoarea de bilanț a căreia este de 897 131,55 de lei.

De menționat este faptul că potrivit declarațiilor cu privire la venit și proprietate și declarațiilor de avere și interese personale, procurorul N.C. și membrii familiei sale, pe perioada anilor 2012 - 2018, au obținut venturi în sumă de 1 991 138,05 de mii de lei.

Prin urmare, valoarea bunurilor achiziționate în perioada anilor 2014 - prezent, depăşeşte substanţial, aproximativ 1 700 000 lei (fără a ține cont de valoare de piața a bunurilor), veniturile legale indicate în declarațiile de avere și interese personale.

Ca rezultat al acțiunilor de urmărire penală efectuate, fostul șef PCCOCS a fost reținut pentru un temen de 72 de ore.

Precizăm că Nicolae Chitoroagă și-a depus demisia din funcția de șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale pe data de 27 iunie.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: