image
Sursa foto: Genoa, coronavirus

S-a declanșat alarma în Serie A! Genoa a anunțat 14 cazuri de coronavirus în cadrul clubului

După dezastrul de pe San Paolo, Genoa se confruntă cu o nouă problemă. Clubul italian a anunțat că a înregistrat 14 teste pozitive la COVID-19 după ultimul control efectuat.

Genoa a pierdut drastic în fața lui Napoli, scor 6-0, în etapa a doua din Serie A. Însă cele mai mari probleme au apărut după încheierea meciului de pe San Paolo. În urma testelor efectuate la finalul partidei, clubul genovez a anunțat că numărul de cazuri de coronavirus a ajuns la 14, anunță footballitalia.com. În prealabil, sâmbătă și duminică, portarul Mattia Perin și mijlocașul Lasse Schone au fost confirmați cu COVID-19.

Jurnaliștii italieni susțin că opt dintre cele 14 teste pozitive aparțin unor jucători, iar restul s-au înregistrat în rândul staff-ului tehnic. Dacă luăm în calcul și situațiile lui Perin și Schone, numărul de fotbaliști de la Genoa înfectați cu COVID-19 se ridică la 10.

"Genoa CFC a anunțat, după ultimele teste efectuate, că numărul membrilor echipei și ai staff-ului depistați pozitiv cu coronavirus s-a ridicat la 14. Clubul a activat toate măsurile de siguranță și a anunțat autoritățile competente. Genoa va oferi noi informații cu privire la evoluția cazurilor", se arată în comunicatul clubului italian.

Genoa urmează să evolueze împotriva celor de la Torino în etapa următoare, dar având în vedere circumstanțele, cel mai probabil, partida de pe Luigi Ferraris va fi amânată. De partea cealaltă, jucătorii lui Napoli vor fi nevoiți să facă mai multe teste până la următorul joc, care va fi contra campioanei Juventus. Elevii lui Gennaro Gattuso sunt lideri în Serie A după două runde, cu un golaveraj extraordinar, 8-0.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: