image
Sursa foto: Profimedia

Clauza pe care Ousmane Dembele și-a pus-o în noul contract l-ar putea îmbogăți. "Primește 50 de milioane de euro"

Ousmane Dembele (25 de ani) a fost protagonistul unei adevărate televonele în această vară, iar după ce s-a scris că mai multe cluburi de top sunt interesate de serviciile sale, în cele din urmă francezul a ales să semneze prelungirea contractului cu FC Barcelona.

Xavi a fost unul dintre factorii cheie în convingerea lui Dembele și startul stagiunii din La Liga se pare că o să-l găsească pe fotbalistul din Hexagon printre titulari.

Negocierile dintre șefii Barcelonei și reprezentanții lui Ousmane Dembele au durat multe luni, iar vestea că jucătorul a decis să rămână pe Camp Nou a surprins. Se pare însă că francezul, care a semnat un contract valabil pentru următorii doi ani, și-a lăsat o "portiță" pentru a părăsi clubul blaugrana chiar din această vară.

Conform presei iberice, noua înțelegere a lui Dembele cu Barcelona cuprinde două clauze de reziliere, una pentru vara actuală, și una pentru vara viitoare. Prima, cea pentru actuala perioadă de mercato, este de 100 de milioane de euro, iar jumătate din sumă ar urma să ajungă chiar în buzunarul jucătorului din Hexagon.

În vara anului 2023, clauza de reziliere ar urma să fie de 50 de milioane de euro, mai notează sursa citată. Din această sumă, Dembele nu ar primi însă nimic.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: