image
Sursa foto: ap

Numărul victimelor a crescut la cel puţin 16 în urma uraganului Florence, în Statele Unite

Numărul victimelor a ajuns la cel puţin 16 din cauza uraganului Florence, în statele Carolina de Nord şi Carolina de Sud, în urma ploilor torenţiale care au devastat un oraş, distrugând zeci de mii de case şi ameninţând cu alte inundaţii, pe măsură ce râurile tind să iasă din matcă, relatează Reuters.

Furtuna a ucis cel puţin 10 persoane din Carolina de Nord, inclusiv o mamă şi un copil au fost ucişi de un copac, au afirmat autorităţile. Şase persoane au murit în Carolina de Sud, patru în accidente de maşină şi două din cauza monoxidului de carbon de la un generator portabil.

"Furtuna nu a fost niciodată mai periculoasă decât este acum. Multe râuri continuă să crească şi nu se aşteaptă să ajungă la apogeu decât astăzi sau mâine", a declarat guvernatorul statului Carolina de Nord, Roy Cooper, într-o conferinţă de presă.

Mai mult de 900 de persoane au fost salvate de la inundaţiile în creştere şi 15 000 de oameni au rămas în adăposturile de stat, a spus Cooper.

Guvernatorul statului Carolina de Sud a emis un avertisment similar, îndemnându-i pe cei care se află într-o zonă predispusă la inundaţii să evacueze, scrie mediafax.ro.

Uraganul Florence, retrogradat la categoria de furtună tropicală în seara zilei de vineri, continuă să afecteze statele americane Carolina de Nord şi Sud şi se deplasează spre vest cu o viteză de 9 km/h, a comunicat sâmbătă spre duminică Centrul Naţional pentru Uragane.

Centrul a anunţat duminică dimineaţă că intensitatea furtunii Florence a scăzut până la nivelul unei depresiuni tropicale, însă în unele zone din Carolina de Nord continuă să se înregistreze cantităţi excesive de precipitaţii şi efectele estimate sunt "catastrofale". În partea de vest a Carolinei de Nord există un risc crescut de alunecări de teren.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: