image
Sursa foto: Getty Images

Lovitură pentru Barcelona: Ansu Fati ar fi nevoit să se opereze din nou! Sezon încheiat pentru ”puștiul minune”

Ansu Fati s-a accidentat în luna noiembrie a anului trecut și, deși se credea că va putea reveni în curând pe gazon, ”calvarul” său s-ar putea prelungi.

Conform spaniolilor de la Mundodeportivo, meniscul fotbalistului de la Barcelona încă nu este refăcut, deși a fost operat, și este necesară o altă intervenție chirurgicală.

Dacă se va opera din nou, sezonul lui Ansu Fati va fi, practic, încheiat.

Mijlocașul de 18 ani, aflat în formă excelentă înaintea accidentării, va rata, în cazul unei noi intervenții chirurgicale, toate partidele Barcelonei din această stagiune, dar și jocurile internaționale, fie cu prima reprezentativă la Euro 2020, fie cele ale echipei olimpice a Spaniei de la Tokyo.

Până la accidentare, Ansu Fati evoluase în 10 partide pentru Barcelona și reușise cinci goluri și patru pase decisive. De asemenea, tot în toamnă, mijlocașul de 18 ani a jucat și în patru meciuri pentru prima reprezentativă a Spaniei, în Liga Națiunilor, bifând un gol și un assist, în meciul cu Ucraina, câștigat de iberici cu 4-0.

Noile problemele cauzate de accidentare ale lui Ansu Fati vin într-un moment în care Barcelona a început să spere din nou la titlu în Spania. Catalanii au profitat în ultimele runde de pașii greșiți ai lui Atletico și s-au apropiat la doar patru puncte de formația din Madrid, lider al campionatului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: