Potrivit șefei de la Sănătate, la Spitalul Republican sunt pacienți cu o stare gravă, dar sunt și persoane cu o stare a sănătății de gravitate medie.

Pacienții internați la Spitalul Clinic Municipal de boli contagioase pentru copii și la Spitalul „Toma Ciorbă” au o stare de gravitate medie, dar sunt și care au o stare satisfăcătoare.

La Clinica „Emilian Coțaga”, starea unei femei înregistrează o dinamică foarte bună, iar pacienții de la spitalul Ministerului Sănătății au o stare satisfăcătoare.

„Avem un progres la tratarea pacienților. Ieri au fost externați trei, iar azi urmează să fie externate încă șase persoane în baza probelor de laborator care indică teste negative cu COVID-19”, a menționat ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

În țară, la momentul actual sunt înregistrate 199 de cazuri confirmate cu COVID-19, dintre care 56 sunt cazuri de import din Italia, Marea Britanie, Franța, Elveția, Ucraina, Rusia, România, Cehia și Germania.

Cazurile cu transmitere locală sunt întregistrate în Chișinău, Hâncești, Soroca, Ștefan Vodă, Ialoveni, Căușeni, Cahul, Anenii Noi, Râșcani, Bălți, Sângerei, Cantemir, Orhei, Taraclia, Strășeni și regiunea transnistreană.