image
Sursa foto: AP

Vladimir Putin, despre capacitatea defensivă a Rusiei: Ţara va fi apărată de arme hipersonice

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că armele hipersonice dezvoltate de Rusia vor putea apăra ţara chiar şi în cazul în care noul Tratat de reducere şi limitare a armelor strategice ofensive, cunoscut drept "noul Tratat START", nu va fi prelungit după anul 2021, informează agenţia Tass citată de Mediafax.

"Este posibil să nu fie prelungit. Avem cele mai avansate sisteme care vor asigura, în mod credibil, securitatea Rusiei într-o perspectivă istorică destul de îndelungată", a afirmat liderul de la Kremlin.

Vladimir Putin a vorbit şi despre Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), explicând că acordul interzice amplasarea de sisteme terestre de lansare pentru rachete cu rază de acţiune scurtă şi intermediară, dar, cu toate acestea, Statele Unite au livrat astfel de sisteme României şi intenţionează să le amplaseze în Polonia.

"Aceasta este o încălcare directă (a Tratatului INF)", a subliniat preşedintele Rusiei.

Liderul de la Kremlin a mai afirmat că decizia SUA de a se retrage din diverse acorduri internaţionale privind reducerea şi limitarea armamentului a subminat bazele relaţiilor internaţionale în sfera securităţii globale, a declarat preşedintele rus cu ocazia unei reuniuni cu reprezentanţi ai unor agenţii de ştiri din întreaga lume.

Noul acord START, care limitează la 1.550 numărul de focoase strategice mobilizate pe fiecare parte, ar urma să expire în anul 2021.

Preşedintele Donald Trump a anunţat că Statele Unite se vor retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987. Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

Washingtonul insistă că Administraţia de la Moscova a dezvoltat o nouă rachetă cu rază medie de acţiune, Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), prin încălcarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: